Pe 9 noiembrie 1989 cădea Zidul Berlinului şi începea reunificarea Germaniei, care avea să coste 2.000 de miliarde de dolari timp de 25 de ani. Politic, pentru România, zidul de pe Prut încă nu a căzut. Cât ar costa reunificarea dacă s-ar face, se întreabă zf.ro.
Germania de Est, cu o populaţie de patru ori mai mică, adică de 16 milioane de locuitori, avea un PIB total de 25 de ori mai mic, adică de 48 mld. dolari, pentru că avea un PIB per capita de doar 3.000 de dolari. Prin urmare, Germania de Est reprezenta cam un sfert din Germania de Vest ca populaţie şi a 25-a parte ca PIB.
Este interesant că astăzi, în 2014, Republica Moldova reprezintă circa 20% din populaţia României (respectiv 3,6 milioane faţă de 20 de milioane) şi la nivelul PIB-ului total tot cam a 25-a parte. România are un PIB de circa 147 mld. euro, iar Moldova un PIB de circa 6 mld. euro.
Astfel, datele arată că pe nemţii din vest reunificarea i-a costat aproximativ de 1,5 ori PIB-ul anului 1990, bani cheltuiţi în ultimii 25 de ani şi care urmează încă să fie cheltuiţi până în 2019.
Extrapolând, pentru România costul ar fi de 1,5 ori PIB-ul anului 2014, adică un necesar de circa 200 mld. euro pentru următorii 25-30 de ani. Suma poate părea uriaşă, dar în următorii 30 de ani PIB-ul României va avea o valoare de 5-10 ori mai mare.
DETALII pe zf.ro