Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj se pregătește de introducerea camerelor video în școli, a anunțat inspectorul general școlar Valentin Cuibus.Rețeaua de camere video va fi introdusă atât în sălile de clase, cât și pe holuri şi în curţi. Potrivit lui Cuibus, elevii trebuie monitorizați, pentru că se petrec ”multe prostioare” în pauze.”Voi solicita şcolilor generalizarea introducerii camerelor video de supraveghere în sălile de clasă, pe holuri, în curţi, măsura fiind una de prevenire a problemelor, pentru că ştim că multe prostioare se fac în pauze. Se pot evita, astfel, multe dintre problemele pe care le avem în şcoli. În clase, aceste camere video vor funcţiona doar pe perioada pauzelor, iar pe holuri şi în curţi tot timpul. Costurile de amplasare ale acestor camere video nu sunt mari şi pot fi suportate din bugetele şcolilor, dar dacă sunt şcoli care nu dispun de fonduri suficiente, vom finanţa achiziţionarea camerelor printr-un proiect al Consiliului Judeţean Cluj”, a spus Cuibus.Fondurile vor veni de la Consiliul Județean, o investiţie minimă pentru o şcoală urmând să necesite între 10.000 și 40.000 de lei, funcție de mărimea școlii
Cât va costa supravegherea non-stop a elevilor prin camere video în clase, pe holuri și în curți
ULTIMELE ȘTIRI