„Nu se schimbă numirile politice pe care le-am criticat pe bună dreptate ale Guvernului PDL cu numirile politice în deconcentrate ale Guvernului USL. Ceea ce ne dorim – ne dorim ca în structurile deconcentrate să existe cu adevărat profesionism şi competenţă, iar numirile politice sunt cele de miniştri şi de secretari de stat”, a spus Victor Ponta în weekend. Premierul desemnat Victor Ponta a declarat că va prezenta în 1 mai lista celor care vor face parte din cabinetul său și că va purta discuții cu grupurile parlamentare pentru învestirea guvernului, mai puțin cu PDL. Ponta a subliniat că a discutat despre componența noului guvern cu Crin Antonescu în mașină, pe drum spre Brașov. Noua schema guvernamentală ar urma să prevadă 16 portofolii, dar 20 de membri ai Guvernului. Victor Ponta a spus că dat fiind situația economică dificilă, nu se vor putea dubla pensiile și salariile în şase luni. El a dat asigurări că alegerile locale vor fi organizate corect.Victor Ponta declarat la Brașov că pe 1 mai va prezenta conducerii celor trei partide sale pentru ocuparea celor 20 de portofolii în viitorul Guvern, iar după consultări cu preşedintele Traian Băsescu, cu conducerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor va cere Parlamentului votul de învestitură până cel târziu pe 7 mai.„Fiind un guvern cu un mandat special, practic şase luni, eu personal voi propune partidelor care formează USL ca pentru acest mandat limitat şi special de şase luni în echipa guvernamentală să fie dacă nu toţi, dar preponderent, oameni cu experienţă, oameni care au fost miniştri sau cel puţin secretari de stat în ministerele respective pentru ca adaptarea să se facă imediat.La Bistrița Năsud, Victor Ponta a participat la lansarea candidaţilor USL, unde a afirmat că noul Guvern al USL, dacă va primi votul de învestitură al Parlamentului, “va opri şi nu va folosi deloc până în luna noiembrie fondurile publice aflate la dispoziţia primului-ministru în fondul de rezervă pentru campania electorală”.“Dacă am criticat atâta timp, pe bună dreptate, alocarea clientelară a banilor publici de către fostele guverne, nu am nici cea mai mică intenţie să fac aceeaşi greşeală. Vă asigur, ca jurist şi ca fost magistrat, că, repet, organizarea în cea mai strictă respectare a legii şi a regulilor democratice a alegerilor locale”, a spus Ponta.Întrebat dacă sse așteaptă la o relație dificilă cu preşedintele Traian Băsescu, Victor Ponta a declarat: “În ceea ce mă priveşte, ca om al legii şi ca om al dreptului, consider că o relaţie constituţională şi legală şi instituţională poate exista între mine şi preşedintele ţării. Nu voi pretinde şi nu cred că e cazul să pretindem că ar putea sau ar fi şi o relaţie personală. Nimeni nu se aşteaptă la lucrul ăsta şi nu este cazul, dar, din punctul meu de vedere, o relaţie constituţională, instituţională şi legală este de dorit în acest moment”.Victor Ponta a mai afirmat că schema guvernamentală pe care a discutat-o şi cu liderul PNL Crin Antonescu prevede 16 portofolii, dar 20 de membri ai Guvernului.“Nu intenţionez şi nu cred că este momentul până la alegeri, în noiembrie, când sper să avem un mandat de patru ani, nu cred că este momentul să facem restructurări de instituţii guvernamentale, ci în cadrul actualelor ministere miniştrii şi miniştrii delegaţi care vor răspunde de anumite probleme specifice pe care eu şi Uniunea Social Liberală le-am considerat neacoperite în ultima perioadă”, a spus Victor Ponta.Premierul desemnat Victor Ponta a declarat că pentru a obține votul de învestitură pentru noul guvern va discuta cu toate grupurile parlamentare, mai puțin cu PDL. „Nu voi avea, probabil, dar nu o văd ca pe o declaraţie de război, domnul preşedinte Boc al PDL a anunţat deja că nu va vota Guvernul nostru, şi atunci nu vom discuta cu PDL. De altfel, avem şi o interdicţie adoptată de curând în acest sens, dar nu asta e problema. Înţeleg că PDL-ul – şi mi se pare oarecum logic – nu va susţine Guvernul USL, în schimb e foarte posibil ca anumite proiecte importante, cele în care şi noi am susţinut Guvernul trecut, vorbesc de Mecanismul de Cooperare şi Verificare, de Tratatul de Guvernanţă Fiscală, de obiectivele noastre internaţionale, acolo sigur că vom discuta cu absolut toate forţele politice reprezentate în Parlament”, a spus Ponta. El a adăugat că pentru a fi învestit, guvernul are nevoie de 231 de voturi favorabile și că USL are acum 227 de membri, oficial.Prim ministrul desemnat s-a referit și la problema șefilor de la deconcentrate, mereu schimbaí când se schimbă regimul politic în România. „Nu am nici cea mai mică intenţie, şi vorbesc şi în numele domnului Antonescu, de a schimba nicio secundă ceea ce ne-am angajat atunci când eram în opoziţie, şi anume nu se schimbă numirile politice pe care le-am criticat pe bună dreptate ale Guvernului PDL cu numirile politice în deconcentrate ale Guvernului USL. Ceea ce ne dorim – ne dorim ca în structurile deconcentrate să existe cu adevărat profesionism şi competenţă, iar numirile politice sunt cele de miniştri şi de secretari de stat”, a spus Victor Ponta.Întrebat cum apreciază sprijinul UNPR pentru învestirea Guvernului anunţat de Gabriel Oprea, Victor Ponta a spus:“Am luat act, da, domnul Oprea a fost colegul nostru şi nu a fost niciodată un secret faptul că a fost colegul nostru şi mulţi dintre cei de-acolo”.In fata candidatilor USL Bistrita de la locale, Victor Ponta indemnat la unitate.“Cum am dat jos Guvernul PDL? Nu există decât o singură explicaţie şi o singură reţetă, dacă vreţi, şi vă rog să o utilizaţi şi aici, în Bistriţa-Năsăud: am fost uniţi. Am fost uniţi toţi cei de la PSD, PNL, de la PC, nu s-a lăsat niciunul cumpărat, nu a trădat niciunul, nu s-a gândit niciunul că poate e mai bine pentru PSD sau pentru PNL sau pentru PC, pentru Ponta sau pentru Antonescu”.Apoi, Victor Ponta a expliccat că situația țării și a Europei este dificilă, motiv pentru care nu se vor putea face miracole.“Am stat şi ne-am gândit împreună: minuni, într-adevăr, nu se pot face. Nu, nu o să putem să dublăm toate pensiile, salariile în şase luni. Nu o să putem să facem mii de kilometri de autostradă în şase luni. Nu o să putem să reparăm toate spitalele şi toate şcolile în şase luni. Nu se poate acest lucru şi nici nu o să-l promitem, pentru că nu vreau să mai facem promisiuni pe care nu le putem ţine. Lumea s-a săturat de promisiuni, lumea s-a săturat de minciuni şi căderea de ieri a guvernului este rezultatul direct al mult prea multor promisiuni şi minciuni de care oamenii s-au săturat”, a spus Victor Ponta.Victor Ponta a afirmat în schimb că USL va respecta legile țării. “Putem din prima zi să respectăm legile acestei ţări. Putem din prima zi să ne cerem noi iertare, deşi nu noi am greşit, faţă de cei mai amărâţi oameni din această ţară, pensionarii cărora statul le-a furat bani. Putem din prima zi să spunem primarilor buni, primarilor competenţi, cum este Ovidiu Creţu, că nu trebuie să stea doi ani ca să-i aprobe, să-i semneze ministrul Dezvoltării Regionale utilizarea unor fonduri europene pentru binele comunităţii. Din prima zi pot să spun că ce mie nu-mi place, n-o să-i fac nici altuia. Nu mi-a plăcut şi nu a fost corect ca banii noştri, ai tuturor, din bugetul României, din fondul de rezervă al primului-ministru să se ducă numai la preşedinţii, la primarii şi la afacerile pedeliste. Nu, banii României trebuie să fie folosiţi pentru toţi cetăţenii României, pentru toate consiliile judeţene, pentru toţi primarii acestei ţări, indiferent că sunt de la USL sau din alt partid, atâta timp cât au legitimitatea dată de votul românilor şi al locuitorilor comunităţilor – asta pot să fac din prima zi.Pot din prima zi să vă asigur ca om al legii, ca om care a pedepsit pe cei care au încălcat legea, că în 10 iunie o să avem alegeri corecte şi conform legii, că voturile nu se vor mai câştiga fiind cumpărate cu bani de cei care au furat bani în aceşti ani”, a spus Ponta.Victor Ponta a mai spus că statul şi Guvernul, prin politicile sale, poate sprijini societăţile private să creeze locuri de muncă sau poate să gonească toate societăţile private, care sunt sătule de controale, de şpăgi, de taxe şi de nenumărate formalităţi.Crin Antonescu le-a spus candidaților de la Bistrița că dimineaţă, pe drumul spre Braşov, a stabilit cu Crin Antonescu schema Guvernului şi chiar şi o mare parte din oamenii care vor conduce ministerele.“Nu a fost vorba, nu avem nevoie nici de negocieri, nici de târguieli, nici de cine ştie ce proporţii între PSD, PNL, PC. Am făcut această listă cu un singur gând: în următoarele şase luni, Guvernul USL este obligat să fie cel mai competent guvern pe care l-a avut România şi mai mult decât orice, cel mai cinstit guvern pe care l-a avut România. Pentru mine, ca om al legii, cinstea vine chiar şi înaintea competenţei, pentru că dacă eşti cinstit, poţi să înveţi, dar degeaba eşti competent, dacă vrei să vii într-o funcţie doar ca să furi, să te îmbogăţeşti. Pot să vă garantez că eu cred că acest guvern pe care îl voi propune Parlamentului şi României va fi, repet, cel mai cinstit guvern pe care România l-a avut”, a spus Ponta.“Eu consider că e un mare, mare avantaj faptul că Uniunea Social Liberală are în fruntea sa o conducere colectivă din trei preşedinţi, Crin Antonescu, Daniel Constantin şi cu mine (…) Nu cred că un singur om le ştie pe toate şi nu cred că un singur om poate să facă toate lucrurile în România”, a spus Victor Ponta.La Năsăud, cu prilejul lansării candidaţilor USL, Victor Ponta a promis că alegerile vor fi corecte: „Alegerile nu vor fi fraudate, nu se vor cumpăra voturi, banii celor care cred că doar cu bani se pot câştiga alegeri nu o să folosească la nimic şi singurul lucru care va conta va fi decizia celor care votează”.
Ce a declarat Victor Ponta despre pensii, salarii, deconcentrate și votul de învestitură a guvernului
ULTIMELE ȘTIRI