Candidată la funcția de președinte din postura de independent, eurodeputatul Monica Macovei a venit și cu două cadouri pentru contracandidații săi Victor Ponta și Klaus Iohannis.
„Am adus și niște cadouri. Am aici pentru Micul Ceaușescu de la Palatul Victoria o pungă de pop-corn, ca să mă poată urmări cu atenție, oricum nu face nimic ca prim-ministru, DAR și o oglindă pentru dl Johannis, ca să se uite în ea și să vadă cum arată un om care vrea să fie președinte fără să aibă nimic de spus”, a declarat Monica Macovei.
Sigur pe faptul că va intra în tutul doi și persifându-și adversarii de dreapta, Victor Ponta declarase anterior că va urmări la televizor cu suc și popcorn bătălia din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Monica Macovei a depus peste 300.000 de semnături pentru a putea candida la președinție.
„- Candidez pentru că vreau ca România să rămână pe direcția VEST, să garantez siguranța națională a țării noastre.
– Candidez pentru că vreau să ne luăm înapoi banii furați. Toate privatizările și contractele cu statul din ultimii 25 de ani vor fi cercetate.
– Vreau ca Parlamentul să-și reducă cu 50% cheltuielile. Un stat sărac nu poate susține un Parlament bogat.
– Voi susține ca toți românii din țară și din străinătate să poată vota electronic sau prin corespondență. Românii din diaspora sunt parte a națiunii noastre.
– Nu mai putem continua așa. Medicii pleacă, mii de români pleacă, investitorii pleacă. Ne afundam în mizerie. Demnitatea noastră este călcată în picioare”, a declarat Monica Macovei.
„Împreună îi putem bate. Voi sunteți speranța mea, iar eu sunt speranța voastră. Dacă toți cei care cred în mine mă voteaza în primul tur, voi câștiga. Și David l-a bătut pe Goliath”, a spus Monica Macovei.