Voluntariatul a ajuns un concept atât de „la modă” încât din ce în ce mai multe lucruri se numesc „voluntariat”, fără să fie de fapt voluntariat.
Întrebarea logică ce a încolţit deja în mintea cititorilor este evident „Ce este voluntariatul?”.Răspunsul nu este însă la fel de evident. Sau poate că este extrem de evident, însă, prinşi de valul interdependenţelor complexe ce ne marchează existenţa, nu mai vedem „pădurea de copaci”, conform proverbului. Aşadar, să explorăm un pic ce este voluntariatul. Voluntariatul este o activitate neobligatorie, neplătită şi în beneficiul public.Aparent foarte simplu. Şi probabil că nu numai aparent. Orice activitate care întruneşte cumulativ aceste trei caracteristici poate fi etichetată fără urmă de îndoială ca fiind voluntariat. Elementul care face diferenţa în discuţia noastră este precizarea „întruneşte cumulativ”. Din ce în ce mai multe activităţi care îndeplinesc doar două dintre cele trei trăsături definitorii primesc eticheta de voluntariat, adâncind confuzia din jurul conceptului.Iată câteva exemple:Munca patriotică este de 22 de ani duşmanul recunoscut al voluntariatului. Nu de puţine ori am auzit invocată munca patriotică şi am auzit comparaţia dintre voluntariat şi munca patriotică, chiar şi de la cei care erau mult prea tineri ca să fi „gustat” munca patriotică. Prima caracteristică a voluntariatului este răspunsul la această dilemă. Voluntariatul este neobligatoriu. Munca patriotică era obligatorie. Foarte simplu. Foarte clar.Învăţarea prin acţiune (traducerea termenului „service learning”), respectiv programele de implicare în comunitate care fac parte din programa obligatorie de studii sau din curricula unei anumite discipline de studii, reprezintă o altă piatră de hotar pentru voluntariat, căci ne place să le numim şi pe acestea voluntariat. Aceste programe sunt obligatorii. Voluntariatul este neobligatoriu. Ar trebui să fie la fel de clar şi la fel de simplu ca şi în cazul muncii patriotice. Faptul că nu considerăm acceptabil ca aceste programe să fie numite „de voluntariat” nu înseamnă că nu le considerăm benefice sau dezirabile sau că nu le încurajăm şi sprijinim. Înseamnă pur şi simplu că nu întrunesc cumulativ cele trei trăsături definitorii ale voluntariatului, drept pentru care ar fi bine să nu se numească „de voluntariat”, ci altfel. Foarte simplu. Foarte clar.O sursă a problemelor voluntariatului şi o justificare adusă unora dintre acţiunile care abdică de la caracterul neobligatoriu al voluntariatului este utilizarea termenului „voluntar”/ „voluntariat” pentru orice acţiune desfăşurată de bună voie, fără caracter obligatoriu, utilizare încurajată de definirea termenului în Dicţionarul explicativ al limbii române. Potrivit acestuia, „voluntar” înseamnă „(despre oameni şi manifestările lor) care acţionează de bună voie, din proprie iniţiativă, în mod conştient; (despre acţiuni) care se face de bună voie, fără constrângere” sau „persoană care intră în armată din proprie dorinţă spre a face serviciul militar; persoană care ia parte la o campanie militară din proprie iniţiativă”. Oamenii fac multe lucruri din proprie iniţiativă, de bună voie, sau voluntar, dar nu toate pot fi considerate voluntariat, de aceea este esenţială îndeplinirea cumulativă a celor trei trăsături definitorii ale voluntariatului.Această etichetare absolută a acţiunilor realizate de bună voie cu termenul „voluntar” a fost dusă mai departe de legislaţia din domeniul militar şi al protecţiei civile. Avem, astfel, două legi care aduc grave prejudicii conceptului de voluntariat, nu doar pentru că numesc voluntariat acţiuni făcute de bună voie, ci pentru că aceste acţiuni sunt remunerate, încălcând astfel al doilea principiu definitoriu al voluntariatului, respectiv caracterul neplătit al acestuia. Avem astfel soldaţi şi gradaţi voluntari care încheie contracte de muncă şi sunt remuneraţi pentru activităţile lor (din fericire această lege este în curs de modificare, termenul „soldat voluntar” fiind înlocuit cu termenul „soldat profesionist”) şi personal voluntar în serviciile de urgenţă voluntare, care nu încheie contract de muncă, însă este remunerat pentru timpul de intervenţie.Recent, criza economică a devenit un duşman redutabil al conceptului de voluntariat în sensul despre care discutăm aici. Nu puţine au fost referirile la medicii care vor fi „voluntari” pentru că nu li se mai plătesc orele suplimentare, la profesorii şi funcţionarii publici care vor fi şi ei „voluntari” pentru că li s-a tăiat 25% din salariu. Uneori, munca plătită insuficient este şi ea etichetată ca fiind „voluntariat”. La cealaltă extremă, avem accepţiunea potrivit căreia tot ce nu este plătit este „voluntariat”, astfel încât persoanele fără ocupaţie care îşi petrec timpul acasă îngrijind gospodăria, copiii sau rudele sunt incluse în categoria celor care „fac voluntariat”.Am ajuns pas cu pas la cea de-a treia caracteristică definitorie a voluntariatului, beneficiul public al activităţii de voluntariat. Chiar dacă persoanele fără ocupaţie fac activităţile casnice din proprie voinţă şi fără a fi plătite, acestea nu pot fi considerare voluntariat, pentru că beneficiul este unul personal / al familiei, şi nu unul public, al comunităţii. Existenţa unui beneficiu public identificabil este o condiţie esenţială a voluntariatului, care ne ajută să facem diferenţa între acţiuni uneori neobligatorii şi neplătite, dar care urmăresc interese individuale ale unor persoane sau entităţi juridice, fără componenta clară a beneficiului public. Ce înseamnă beneficiu public este o discuţie consistentă pe care nu o vom purta aici. Vom clarifica doar accepţiunea noastră că această caracteristică definitorie a voluntariatului se referă la un beneficiu al altor persoane sau entităţi decât cea care organizează activităţile de voluntariat, un beneficiu al altor persoane decât familia imediată a voluntarului şi cercul său de prieteni apropiaţi şi la un beneficiu care poate fi considerat de utilitate publică şi translatat la nivelul comunităţii şi al societăţii în ansamblu. Exemple de astfel de beneficii ar fi protejarea mediului, ajutorul adus oamenilor aflaţi în nevoie, soluţionarea unei probleme care afectează un grup de persoane dintr-o comunitate, etc. În cele din urmă vorbim de un beneficiu care poate fi etichetat drept public pe criteriul bunului simţ, fără interpretări abuzive. În ce măsură astfel de acţiuni ar trebui să fie realizate de către stat şi instituţiile sale sau de către voluntari şi organizaţiile nonprofit este din nou o altă discuţie care nu va fi purtată aici, dar care nu schimbă cu nimic definirea beneficiului public al activităţii de voluntariat.Care sunt consecinţele acceptării unor asemenea derapaje conceptuale?Experienţa vieţii curente, dar şi a istoriei, ne arată că o marcă negativă este foarte dificil de corectat, înlăturat sau depăşit. Mai mult, simpla asociere cu o marcă negativă este foarte greu de corectat, înlăturat sau depăşit. Este deja consacrată asocierea dintre voluntariat şi munca patriotică, iar până de curând organizaţiile nonprofit au fost bântuite de fantoma etichetei de importatori de maşini lansată la mijlocul anilor ’90.
O primă consecinţă severă a inconsecvenţei conceptuale referitoare la voluntariat este confuzia în rândul publicului larg. Voluntariatul nu este încă suficient de cunoscut, acceptat şi înţeles de publicul larg din România, fapt reflectat de rata de implicare mult sub media europeană. Deşi promovarea voluntariatului nu mai este astăzi un mare act de curaj (ca să nu spunem naivitate sau inconştienţă) aşa cum era la începutul anilor ’90, ea rămâne totuşi o provocare în contextul unei populaţii în îmbătrânire, care evocă nu de puţine ori trecutul. Confuzia este uşor de creat şi foarte dificil de corectat. Expunerea publicului insuficient informat şi dispus la eforturi de clarificare conceptuală la mesaje confuze cu privire la ce înseamnă voluntariatul nu poate crea decât o adâncire în confuzie, o perpetuare a asocierii cu munca patriotică, sau, mai grav, o conceptualizare negativă voluntariatului.O a doua consecinţă severă a inconsecvenţei conceptuale referitoare la voluntariat se referă la diluarea până la dispariţie a conceptului. Cu cât avem mai multe tipuri de activităţi cu caracteristici mai mult sau mai puţin similare, care se pot înscrie oriunde pe un continuum conceptual cuprins între două extreme, cu atât consistenţa conceptului scade, se diluează şi, în final, duce la golirea acestuia de conţinut. Dacă vom avea atât de multe tipuri de activităţi care vor fi numite toate voluntariat, la un moment dat nu vom mai avea nici puţinele certitudini pe care le avem în prezent cu privire la ce este şi ce nu este voluntariatul. Cu cât acceptăm mai multe excepţii de la regulă, cu atât mai laxă devine regula, care se va dilua în mulţimea excepţiilor. Astfel că aproape totul se va putea numi voluntariat şi aproape nimic nu va mai fi voluntariat.O a treia consecinţă severă a inconsecvenţei conceptuale referitoare la voluntariat vine din apetenţa pentru eludarea regulilor ce caracterizează societatea noastră. Probabil că nu este deloc întâmplător că în România principiul pe care sunt aşezate legile şi reglementările este acela că „ceea ce nu este explicit permis este interzis” şi nu invers, cum este cazul în multe alte state. Pentru că la noi sunt şanse foarte mari ca aplicarea principiului invers – „ceea ce nu este explicit interzis este permis”, să fie rapid dusă la extrem prin acţiuni la limită care, în lipsa interdicţiei explicite, nu pot fi sancţionate. Neclaritatea cu privire la ce este şi ce nu este voluntariat poate atrage după sine abuzuri, utilizarea voluntarilor pentru a înlocui munca plătită şi pentru a reduce costurile – utilizare care trece dincolo de limitele etice ale implicării voluntarilor, sau implicarea lor în beneficiul entităţilor care le gestionează activitatea şi nu al comunităţii sau al celor aflaţi în nevoie. Autoreglementarea lejeră (de fapt, aproape inexistentă) din sectorul nonprofit ar favoriza cu uşurinţă asemenea derapaje, extrem de greu de corectat ulterior.
Aceste consecinţe sunt acutizate de starea societăţii româneşti. Aflată în căutare de sine, într-un (prea) lung proces de redefinire ca naţiune şi de (re)aşezare a valorilor, societatea românească este un tărâm propice derapajelor conceptuale, iar apetitul pentru excepţii şi pentru eludarea regulilor (fie ele legale sau cutumiare) multiplică exponenţial pericolul negativizării sau dispariţiei prin diluare a conceptelor. Un ultim argument mai trebuie abordat din perspectiva clarificărilor conceptuale: acela că este important ce face voluntariatul, care este valoarea sa şi care sunt beneficiile sale, şi nu este atât de important ce nume poartă. Contra-argumentul aici este simplu: dacă denumirea nu este importantă, atunci practica studenţilor poate fi în continuare numită practică profesională şi nu voluntariat, gradaţii voluntari pot fi numiţi gradaţi benevoli sau de ce nu, doar gradaţi, personalul voluntar din serviciile de urgenţă (plătit pentru intervenţii) poate fi numit personal civil, etc. Faptul că toate aceste activităţi şi toate aceste statute diferite sunt etichetate ca „voluntariat” / „voluntar” înseamnă că denumirea contează şi că termenul voluntariat are o valoare intrinsecă pe care încercăm să o translatăm asupra tuturor acţiunilor pe care le numim voluntariat. Cu cât vor fi mai multe şi mai diferite, cu atât va scădea valoarea intrinsecă pe care denumirea voluntariat o va aduce cu sine. Cu cât vor fi mai puţine şi mai similare, cu atât va creşte valoarea instrinsecă pe care eticheta de voluntariat / voluntar o va aduce cu sine. Cu atât mai valoroşi şi mai recunoscuţi vor fi voluntarii, cu atât mai puternic şi mai acceptat va fi voluntariatul.*Această rubrică face parte din proiectul “Voluntari activi în România şi Europa” – derulat de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu A.R.T. Fusion şi Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca şi finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune. Proiectul îşi propune să informeze cu privire la voluntariat în general şi Serviciul European de Voluntariat în mod special.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
