Tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale de către societățile Romgaz și Depomureș, care se reflectă în prețurile achitate de consumatorii finali, au fost majorate cu peste 50% de la 30 aprilie 2013, potrivit ordinelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), citat de energyreport.ro. Respectivele tarife nu mai fuseseră modificate din 2009.Astfel, la Romgaz, tariful total de înmagazinare subterană a gazelor naturale pentru ciclul aprilie 2013-martie 2014 a fost stabilit la 17,29 lei/MWh, în creștere cu aproape 55% față de cel aferent ciclului anterior, de 11,17 lei/MWh. Pe componentele tarifului, componenta fixă pentru rezervarea de capacitate a fost majorată de 2,3 ori, de la 5,65 la 13,12 lei/MWh/ciclu complet de înmagazinare. Componentele volumetrice pentru injecția și extracția gazelor au fost reduse de la 2,63 la 2,37 , respectiv 1,80 lei/MWh.De la 1 iulie 2008, consumul de gaze naturale din România a început să fie măsurat și facturat în MWh, renunțându-se la măsurarea în metri cubi. 1 MWh reprezintă echivalentul a circa 9,4 mii de metri cubi de gaze naturale.
Ce ne aduce iepurașul: ANRE majorează cu peste 50% tarifele reglementate pentru înmagazinarea subterană a gazelor naturale
ULTIMELE ȘTIRI