Ce politicieni clujeni se bat cu Ordonanța lui Dragnea

Publicat: 3 februarie, 2017 07:51

Actualizat: 23 martie, 2022 05:12

Simțeam că nu mai puteam să girez nici din calitatea de membru simplu o asemenea gașcă de infractori, care au pus mâna pe partid și, vremelnic, și pe țară”, a declarat, la Digi24, Aurelia Cristea.

Domnul Iordache n-a făcut nimic fără girul domnului președinte Liviu Dragnea. În acest moment, PSD este condus dictatorial de Liviu Dragnea și de câteva slugi pe care le are în preajma dânsului. Orice pesedist onest și corect, chiar dacă nu va spune public, va recunoaște acest lucru”, a spus Aurelia Cristea.

Nu a ajuns nimeni pe nicio listă decât cu aprobarea domnului Liviu Dragnea, în momentul în care s-a asigurat că toți vor face ceea ce decide dumnealui și câțiva care îl susțin. Și acum știu că li s-a trasmis tuturor că dacă au o opinie separată, vor zbura din partid, vor zbura din orice fel de funcție”, a adăugat ea.

Europarlamentarul clujean Daniel Buda a avut o intervenție în plenul Parlamentului European (PE), pentru a explica oficialilor că cetățenii României doresc mai departe respectarea angajamentelor față de UE, motiv pentru care se află în stradă împotriva unei ordonanțe date la ceas de taină.

Dincolo de orice declaraţii care se fac aici, există o realitate care nu poate fi ignorată. Peste 400.000 de cetăţeni au fost aseară în stradă, în peste 50 de oraşe din ţară. Aceşti cetăţeni au nevoie de un răspuns. Iar acest răspuns este unul singur şi anume abrogarea ordonanţei de urgenţă prin care se modifică, la ceas de seară Codul Penal şi de Procedură Penală şi discutarea acestora, dacă se doreşte, în Parlamentul României.

În caz contrar, se va pune în pericol tot parcursul european al României şi în mod cert şi viaţa de zi cu zi a românilor, ceea ce, desigur, nu ne dorim. România s-a angajat în mod ferm pentru un parcurs european iar prezenţa masivă în stradă a cetăţenilor demonstrează nevoia de a păstra aceste angajamente, dincolo de alte interese.”

La dezbaterea din plenul PE pe marginea statului de drept şi a situaţiei actuale din România a participat şi domnul Frans Timmermans, Prim-Vicepreşedinte al Comisiei Europene.

În discursul său, domnul Frans Timmermans a subliniat faptul că: “Putem spune că România se află pe ultima sută de metri în cursa de a face progresele ireversibile. În acest context, este îngrijorător ce am văzut în ultimele zile.

Ordonanţa de urgenţă şi proiectul de lege privind lupta împotriva corupţiei nu pot fi interpretate altfel decât un pas în spate de la progresele văzute în ultimele decenii. Solicit Guvernului de la Bucureşti să revizuiască ceea ce a făcut, atât în privinţa Ordonanţei de Urgenţă, cât şi a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea.

Cred că, la fel ca orice naţiune europeană, poporul român merită politicieni şi guverne care vor să lupte împotriva corupţiei. Am văzut protestele, am văzut îngrjorarea exprimată de sistemul judiciar. Lăsaţi-i să îşi termine treaba, pentru a putea spune că progresele sunt ireversibile.

Vom analiza proiectul de lege şi aceste chestiuni, dar astăzi, este foarte important să transmit un mesaj politic Guvernului român: nu întoarceţi spatele acestor progrese, nu mergeţi în sens opus, continuaţi, mergeţi pe acest drum, chiar dacă uneori este dureros, o faceţi pentru populaţia voastră. Toţi românii merită o ţară fără corupţie.

România trebuie să îşi ia locul în rândul ţărilor UE fără a fi privită diferit, din niciun punct de vedere. Pentru a-şi îndeplini visul, trebuie să scape de corupţie. Este aproape în punctul în care evoluţia sa este ireversibilă. Deci vă rog, transmit Guvernului român, nu faceţi paşi în direcţia opusă.

Sunt puţin întristat de dezbaterea de astăzi din Parlamentul European. Pentru mine nu politicile partinice au o relevanţă. Comisia Europeană nu a avut măsuri partinice. În ultimii 10 ani am colaborat cu România în ceea ce priveşte MCV. Eu personal am colaborat cu instituţii româneşti, indiferent de partidele din care proveneau în ultimii 10 ani.

România se află pe ultima sută de metri a unui lung maraton iar situaţia este ireversibilă şi România nu trebuie să mai rişte să se întoarcă în trecut. Ordonanţa indică direcţia opusă şi trebuie să discutăm despre acest lucru. Am notat acest lucru şi în ultimul raport MCV de săptămâna trecută”, a spus Prim-Vicepreşedinte al Comisiei Europene.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
14 iulie, 2024
UBB lansează cea mai complexă platformă de job-uri pentru studenți – Student Job Market
10 iulie, 2024
Deputatul Achimaș anunță că terapia durerii a devenit un drept și că tratamentele vor fi decontate
4 iulie, 2024
Stadiul lucrărilor la Centrul de deșeuri cu aport voluntar din Baciu
2 iulie, 2024
Au început lucrările la pista de biciclete din Baciu
19 iunie, 2024
Institutul Oncologic Cluj, 95 de ani de la înființare. Doar în ultimii 5 ani a tratat 63 000 de pacienți

Investiția în confortul casei tale nu este doar o chestiune de lux, ci de îmbunătățire ...

7 lucruri în care merită să investești pentru a te bucura la maximum de confortul casei tale

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin intermediul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, lansează ...

UBB lansează cea mai complexă platformă de job-uri pentru studenți – Student Job Market

Evenimente de vacanță pe Plaja Grigorescu între 26 iulie și 4 august 2024. Între 26 ...

Evenimente de vacanță pe Plaja Grigorescu între 26 iulie și 4 august 2024

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță extinderea rețelei sale de destinații pentru sezonul de iarnă ...

Zboruri Wizz Air din Cluj spre Lisabona și Stuttgart

Terapia durerii devine un drept iar tratamentele vor fi decontate, prevede proiectul pentru modificarea şi ...

Deputatul Achimaș anunță că terapia durerii a devenit un drept și că tratamentele vor fi decontate

Circulația pe Valea Oltului se va închide de luni 8 iulie, până pe 9 august, ...

Circulația pe Valea Oltului se închide de luni, 8 iulie, între orele 8:00 și 20:00

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a prezentat stadiul lucrărilor la Centrul de deșeuri cu aport ...

Stadiul lucrărilor la Centrul de deșeuri cu aport voluntar din Baciu

Bucureștiul, capitala României, este un oraș plin de surprize și contraste, unde istoria se îmbină ...

Descoperă farmecul Bucureștiului – TOP destinații de neratat pentru un weekend perfect
Success message!
Warning message!
Error message!