• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Ce poti sa faci miercuri, joi si vineri la Zilele Culturale Maghiare din Cluj

Ce poti sa faci miercuri, joi si vineri la Zilele Culturale Maghiare din Cluj

Publicat: 16 august, 2017 13:41
Actualizat: 23 martie, 2022 05:10

De miercuri strada Potaisa este strada vinului, iar joi, 17 august, a cincea zi a Festivalului Zilele Culturale Maghiare din Cluj este ziua în care se deschide strada Mihail Kogălniceanu și încep plimbările cu barca medievală pe lacul din Parcul Central. Vineri, in Piata Unirii vor concerta Deák Bill Gyula și Hobo, doi dintre părinții bluesului maghiar. Informatii detaliate despre program mai jos.

Miercuri, 16 august, a patra zi a festivalului

– la ora 12.00 se deschide oficial Strada Vinului (strada Potaissa). Aici vizitatorii vor putea consuma vinurile speciale ale mai multor producători din Bazinul Carpatic, în afara celor prezentate la degustări. Menționăm că la târgul de vinuri este obligatorie folosirea paharelor oficiale ale Zilelor Culturale Maghiare din Cluj. Acestea se pot procura contra unei garanţii la standurile special amenajate. Restituirea se face în aceleași locuri.

– de la ora 13.00, la Muzeul de Artă, se va face un tur ghidat în limba română în Galeria Națională. Ghid va fi muzeograful Iakob Attila. 

– între ora 16.00 și 17.00, pe traseul Strada Clinicilor – Piața Păcii – Strada Napoca – Piața Unirii se va desfășura Parada portului popular – A 19-a ediție a Festivalului de Folclor ”Sfântul Ștefan”. La eveniment vor participa 20 de ansambluri din 7 țări. Parada se va termina cu Gala de închidere a Festivalului de Folclor, care va avea loc de la ora 17.00, pe scena mare din Piața Unirii. 

– de la ora 17.00, spațiul comunitar K+ (str. Memorandului nr. 3, la subsol) va găzdui Cafeneaua Clujul Creativ, o discuție pe tema start up-urilor. La eveniment vor participa Ionuț Țața, președintele Clusterului pentru Inovare și Tehnologie Brașov, Cristian Dascălu, co-fondator ClujHub, Florin Vilcea, directorul INCUBOXX Timișoara, Carmen Ciobanu, director Impact Hub Cluj și Farkas András, co-fondator Grupul PONT.

– cinefilii vor putea urmări de la ora 17.00, la Universitatea Sapientia (Aula Magna), filmul ”Till Atilla: Kills on Wheels” (2016), subtitrat în engleză. 

– de la ora 18.00 se va face Turul monumentelor baroce clujene (prezentare în limba română). Turul va fi condus de Tóth Gödri Iringó, istoric de artă (masterandă, UBB), iar întâlnirea pentru plecarea în tur se va face la intrarea Bisericii Sfântul Mihail.

– iubitorii de muzică de cameră sunt invitați de la ora 19.00, la Biserica Reformată de pe strada Kogălniceanu, pentru a lua parte la Concertul Ansamblului de muzică barocă Savaria (Ungaria). 

– tot de la 19.00, dar de data asta în Parcul Central, va avea loc concertul trupei Anna and the Barbies. După 10 ani petrecuți pe scenele puburilor underground din Budapesta, trupa și-a asigurat un loc bine conturat în rock-ul maghiar de azi, prin versurile ei directe, care sărbătoresc viața și ritmurile optimiste.

– scena din Piața Unirii va fi locul în care, de la ora 21.00, va concerta trupa Ghymes. Apărută în Nitra (Slovacia) în 1983, trupa Ghymes se caracterizează printr-o muzică unică, de inspirație populară, compusă de Szarka Gyula, dar și prin versurile cu valoare literară ale lui Szarka Tamás.

Joi, 17 august, a cincea zi a festivalului – ziua în care se deschide strada Mihail Kogălniceanu și încep plimbările cu barca medievală pe lacul din Parcul Central

– la ora 10.00, în Grădina cu ruine de pe strada Mihail Kogălniceanu, se deschid porțile Satului Medieval. Aici vizitatorii vor putea vedea demonstrații meșteșugărești (fetrier, lumânărar, hârtier, fierar, bijutier, ploscar), corturi cavalereşti şi tabăra miliţiei oraşului din vremea regelui Matei Corvin (corturile vremii, arme, butoaie, bănci etc.), o expoziție interactivă de instrumente vechi, butucii şi cuşca infamiei din perioada medievală, dar și un carusel de lemn cu coș de nuiele. De asemenea, doritorii vor putea încerca tirul cu arcul și arbaleta ori catapulta cu pietre sau vor putea participa la jocuri medievale și probe de dexteritate. Cei mici vor putea lua parte la cursuri de lupte pentru copii în cadrul „Şcolii pajilor”.În fiecare zi, atmosfera medievală va fi întregită de muzica cronicarilor și de muzică populară live. De asemenea, în satul medieval vor avea loc două reprezentaţii de teatru popular de marionete pe zi, în interpretarea trupei de păpuşari a Teatrului de Păpuși Ládafia.

– tot de la 10.00, dar de data asta în Parcul Central, încep plimbările cu barca medievală pe lac. Reconstituită după modelul unei nave medievale fluviale, barca are o lungime de 7 metri, o lățime de 2,5 metri și este adusă special din Ungaria. Publicul se va putea plimba cu aceasta gratuit, de joi până duminică, între 10.00 și 18.00, în grupuri de câte 6 persoane, însoțiți de un coordonator specializat.

– de la 11.00 la 13.00, la standul Clujul cu Flori de pe strada Mihail Kogălniceanu, Orbán Sándor, ”Doctorul plantelor”, răspunde la întrebările despre flori ale tuturor celor prezenți la fața locului. 

– de la ora 11.00 va avea loc un Tur ghidat în limba română al Monumentelor medievale și renascentiste clujene, condus de lector doctor Pakó Klára, istoric de artă (UBB). Punctul de întâlnire pentru plecarea în tur este intrarea în Biserica Sfântul Mihail.

– cei care nu au apucat să facă o vizită în turnul Bisericii Sfântul Mihail o pot face și astăzi între 12.00 și 18.00. Responsabil tur: Talpas János. 

– un alt tur ghidat în limba română va avea loc de la ora 14.00, la Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei: Clujul și locuitorii săi la sfârșitul secolului al XIX-lea, văzuți de fotograful Ferenc Veress. Curatori vor fi muzeografii Mitu Melinda și Török Károly.

– cinefilii pot viziona de la 16.00, la Casa Tranzit (sala mare), în cadrul Atelierelor de film clujene / TVR Cluj, 2017, reportajul documentar subtitrat în limba română ”500 de ani de Reformă. Prezentarea parohiei reformate din Tâmpa” (redactor: Márkus Etelka) și ”Reportaje peripatetice. Plimbările lui Szabo Csaba” (redactor: Szabó Csaba). 

– de la ora 18.00, pe strada Mihail Kogălniceanu, va avea loc Parada vitejilor. În cadrul defilării se va reconstitui miliția orașului de pe vremea regelui Matei Corvin. Vor defila în formație de luptă soldați cu arbalete, halebarde, scuturi și măciuci, dar și muschetari. Parada va avea loc zilnic, de la aceeași oră.  

– o noutate a acestei edițiii ZCMC este Turul orgilor pentru persoane cu deficiențe de auz, care va începe la ora 18.30. Ghidajul în limba română va fi realizat de Györgyjakab Miklós, iar traducere în limbaj mimico-gestual de Anamaria Cazacu. Întâlnirea pentru plecarea în tur va avea loc în curtea Bisericii Reformate cu Două Turnuri (B-dul 21 Decembrie nr. 41).

 – dezbaterea ”Povești despre Cluj: Memoria documentelor” va avea loc la H33 – Social Innovation Hub, de la ora 19.00. Invitați vor fi directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei Tudor Sălăgean, cercetătorul științific Attila Varga și jurnalistul Bogdan Stanciu.

– pe scena din Parcul Central, de la ora 19.00, va concerta AG Weinberger featuring One More Minute. A.G. Weinberger este unul dintre pionierii mișcării blues din România. Chitarist, vocalist, interpret la muzicuță, producător și realizator de emisiuni radio, producător de albume, A.G. Weinberger este un artist al cărui nume este legat inseparabil de spiritul și muzica blues.

– ziua se încheie cu trei petreceri care încep la ora 23.00. Astfel, la Bulgakov Cafe va fi o petrecere în 3 săli cu DJ Pici (șlagăre actuale), Massive Fluo (drum and bass, electronic), karaoke cu Szabó Zoltán, în curtea Muzeului de Artă va avea loc Petrecere Rock’n’ roll Est – anii ’60 -’70 cu DJ Matheus, iar în Curtea Berilor Maghiare Artizanale va fi Petrecere retro cu DJ Kalino. 

Vineri, 18 august, a șasea zi a festivalului 

– la ora 10.00 va avea loc o Plimbare în Cimitirul Central. Prezentarea cimitirului va fi făcută în limba engleză de către ghidul turistic Sipos Dávid. Locul de întâlnire este intrarea în cimitir. 

– de la ora 12.00 va începe Turul ghidat în limba română la expoziția ”Reforma Protestantă 500 – Biblia lui Szalay Lajos”. Expoziția cuprinde lucrări de grafică ale artistului Szalay Lajos (1909–1995), inspirate din Vechiul și Noul Testament. Creațiile lui Szalay sunt cunoscute în întreaga lume. Conform legendei, Pablo Picasso ar fi spus despre artist: „Dacă posteritatea își va aminti de numele a doi graficieni din secolul XX, cel de al doilea va fi al meu, dacă doar de unul, acela va fi Szalay Lajos”.

– Turul orgilor cu prezentare în limba română va începe de la ora 15.00. Ghidul este Lucian Drâmbărean, iar întâlnirea pentru pornirea în tur va avea loc în fața Bisericii Reformate de pe strada Kogălniceanu. 

– tot de la ora 15.00, pe strada Iuliu Maniu nr. 4, va începe și ediția a treia a Zilelor Clujene a Șahului ”Erkel Ferenc”. Ca și în anii trecuți, și în acest an festivalul va găzdui un simultan cu un maestru al șahului, dar și o competiție de șah pentru amatori. De această dată, maestrul invitat în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj este Almási Zoltán, campion național al Ungariei de opt ori. Acesta va disputa un meci simultan demonstrativ de șah în compania jucătorilor clujeni. Partida simultană va fi precedată de o discuție cu maestrul. Discuția va beneficia de traducere în limba română.

– de la ora 16.00, în Sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic UBB, tânărul pianist Boros Misi va susține un concert caritabil. Boros Misi este câștigător al concursului de tinere talente Virtuózok/Virtuozii (2014) și al Premiului Junior Prima (2016). Cotidianul britanic „The Guardian” l-a declarat unul dintre cei mai promițători muzicieni din lume, spunând că „melomanii din lumea întreagă vor mai auzi multe despre el”. Boros Misi a susținut peste 150 de concerte în Ungaria și în diferite orașe ale lumii, precum New York, Tokyo, Osaka, Beijing, Stockholm, Göteborg, Bruxelles, Paris, Zürich, Londra, München. Acesta este primul său concert ca solist la Cluj. Intrarea la concert este gratuită, însă publicul este invitat să doneze. Suma obținută în urma donațiilor va fi folosită pentru a ajuta un tânăr talentat cu o situație materială precară să studieze. Tânărul destinatar al fondurilor va fi selectat de Asociația de Susținere a Excelenței „Nyilas Misi”.

– de la ora 21.00 pe scena din Piața Unirii vor concerta Deák Bill Gyula și Hobo, doi dintre părinții bluesului maghiar. Prietenia dintre ei are o istorie de câteva decenii. În ciuda acestui fapt, ei concertează rar împreună. Au devenit celebri în muzica blues maghiară între 1979 și 1985, anii de glorie ai formaţiei de rock şi blues Hobo Blues Band (HBB). După plecarea lui Bill din formaţie, în 1985, s-au invitat reciproc la concerte până în februarie 2011, momentul dizolvării complete a formaţiei HBB. În peste 30 de ani, trupa Hobo Blues Band câștigat un loc special în istoria muzicii maghiare. HBB a concertat de peste 3.000 de ori și a înregistrat 22 de albume. Hobo este un mare creator al zilelor noastre: pe lângă 21 de albume înregistrate, a jucat 14 roluri în filme, 8 în teatru și a scris 6 cărți. Deák Bill Gyula a urcat pe scenă împreună cu Chuck Berry, care a spus despre el: „este cântăreţul alb cu cea mai neagră voce pe care am auzit-o vreodată”.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
25 septembrie, 2023
Balázs János, primar Baciu: Noua grădiniță se deschide la finele lunii octombrie
20 septembrie, 2023
UBB, locul I în România, 15 în Europa de Est și 260 în Europa, în cel mai utilizat clasament internațional al universităților, rankingul britanic QS
15 septembrie, 2023
Rupere de nori la Cluj: 40 de litri pe metru pătrat, canalizarea a cedat
12 septembrie, 2023
Șefa ISJ Cluj despre consumul de droguri din școli: Pliculețe introduse prin gard, poliția nu poate percheziționa dealeri fără mandat
8 septembrie, 2023
S-a dat startul lucrărilor la drumul expres care va lega DN1 din zona Tureni de Autostrada Transilvania

Noua grădiniță din Baciu își va deschide porțile pentru cei mici la finele lunii octombrie, ...

Balázs János, primar Baciu: Noua grădiniță se deschide la finele lunii octombrie

Speranța mai redusă de viață a românilor comparativ cu cea a celorlalți cetățeni europeni și ...

Deputatul Achimaș-Cadariu: „Nu există o incompatibilitate între a fi ortodox și a avea educație sanitară în școli”

De la 1 octombrie 2023, salariul minim brut va fi majorat de la 3.000 lei ...

Feneșan, Consiliul Național al IMM-urilor, despre majorarea salariului minim: Se vor închide firme

Prim-vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Augustin Feneșan, critică protestele ...

Augustin Feneșan critică protestele bugetarilor „afectați” de reducerea privilegiilor: Noi ca mediu de afaceri nu protestăm chiar dacă vom plăti cu 300% mai mult impozit pe venit

Dacă te consideri o persoană ambițioasă, care iubește să își gestioneze singură timpul și îți ...

Viața de angajat nu este pentru tine? Descoperă aici idei de afaceri prin care poți avea succes

Judecătorul clujean Cristi Danileț a afirmat în emisiunea Punctul Critic moderată de Raul Chiș că ...

Cristi Danileț, judecător: MCV trebuia menținut și înăsprit în cazul României, nu eliminat

Cum depistezi la timp cancerul? Întrebarea preocupă foarte mulți români iar un răspuns extrem de ...

Cum depistezi la timp cancerul? Răspunde chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu
UBB, locul I în România, 15 în Europa de Est și 260 în Europa, în cel mai utilizat clasament internațional al universităților, rankingul britanic QS
Success message!
Warning message!
Error message!