Cei mai buni elevi ai Clujului vor fi premiați la sfârșitul anului în cadrul Galei ”Zece Pentru Cluj – Juniorii Clujului, Speranțele Cetății”, concurs anual organizat de Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri şi al instituţiilor reprezentative la nivel local. Gala Zece Pentru Cluj 2012Cea de-a cincea ediție a concursului a fost lansată în data de 23 octombrie, înscrierile urmând să se facă până în 22 noiembrie. Concursul îşi propune premierea tinerilor merituoşi care au obţinut rezultate deosebite la învăţătură pe tot parcursul anului şcolar 2012-2013.Perioada de jurizare va avea loc între 25 noiembrie – 9 decembrie, iar premierea câştigătorilor se va ține pe 18 decembrie la Casa de Cultură a Studenţilor, ora 16:00.Poate fi nominalizat orice tânăr între 3-18 ani care a obţinut rezultate meritorii pe tot parcursul anului şcolar 2012-2013. Criteriile și actele necesare înscrierii le găsiți la secțiunea REGULAMENT.Va fi acordat şi la ediţia din 2013 Premiul “Elevul anului” pentru rezultate deosebite obţinute la învăţătură pe tot parcursul anului şcolar 2012-2013, dar şi în alte domenii de activitate. De asemenea, se va continua tradiţia acordării premiului “Profesorul anului“.Noutăţile ediției:Începând cu această ediţie, se introduce un criteriu nou în ceea ce priveşte înscrierea elevilor în concurs: nu vor fi eligibile dosarele candidaţilor care au obţinut premii doi ani consecutivi la „Gala 10 pentru Cluj”. Motivul este stimularea înscrierii în concurs a unui număr cât mai mare de elevi, cât şi oferirea ocaziei de afirmare şi altor elevi cu rezultate deosebite, care nu au obţinut până acum premii.Grupurile înscrise în concurs să nu depăşească 30 de persoane. Trierea elevilor care se înscriu în concurs, în cadrul grupurilor mai mari de 30 de persoane, se va face de către şcoală.
Cei mai buni elevi clujeni vor fi premiați și în acest an la Gala ”Zece Pentru Cluj”
ULTIMELE ȘTIRI