Peste 60% dintre candidaţi au promovat examenul de definitivat, cu aproape 13% mai mulţi decât în aceeaşi etapă a anului trecut, radiocluj.ro.
Din peste nouă mii de cadre didactice care au susţinut proba scrisă 57 au obţinut nota 10, în vreme ce 40 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă.
Potrivit rezultatelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţul Cluj – mai mult de 72%, iar cel mai scăzut în Maramureş şi Giurgiu – peste 47%.
Contestaţiile se pot depune la centrele de examen, până în 23 iulie, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 24 iulie. Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.