Clujul are cele mai multe locuri de muncă vacante din ţară. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, aproape 2.700 de job-uri disponibile, scrie citynews.ro.
La nivelul întregii ţări sunt înregistrate 17.377 locuri de muncă vacante. La Cluj sunt cele mai multe, respectiv 2.696.
Clujul erste urmat de București, cu 1.759 de locuri de muncă vacante, apoi de Prahova – 1.459, Arad – 972, Argeș – 867, Brașov- 751, Hunedoara – 694, Timiș – 684, Iași – 643, Sibiu – 588, Harghita – 481, Bistrița-Năsăud – 477, Satu-Mare – 452, Albă – 399, Neamț – 379, Vâlcea – 324, Maramureș – 316, Bihor – 271, Călărași – 247, Vaslui – 246, Ilfov – 240, Mureș – 234, Dolj – 223 şi Dâmbovița – 203.
În celelalte judeţe sunt sub 200 de locuri de muncă vacante.
Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.710 locuri de muncă. Cele mai multe pentru analist servicii client – 230, inginer mecanic – 83, programator – 78, manager proiect – 71, inginer de sistem software – 47, formator – 41, consilier/ expert/ inspector /referent /economist în economie generală – 37, consilier juridic – 28, inginer electronist transporturi telecomunicații – 25 şi 22 pentru analişti.
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 15.667 locuri de muncă. Cele mai multe – 1.551 sunt pentru confectioner-asamblor articole din textile, 959 pentru muncitor necalificat în industria confecțiilor, 518 pentru lucrător comercial, 457 pentru vânzător şi 416 pentru șofer autocamion/ mașina de mare tonaj.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință.