• Acasă
  • /
  • Business
  • /
  • Certificate cu capital protejat – un nou mod de a investi

Certificate cu capital protejat – un nou mod de a investi

Publicat: 1 septembrie, 2014 07:40
Actualizat: 23 martie, 2022 05:37

Începând cu 1 septembrie 2014, investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti vor avea nu numai oportunitatea de a câştiga de pe urma creşterii unui activ suport, dar îşi vor putea în acelaşi timp, şi proteja capitalul împotriva eventualelor deprecieri,  prin intermediul certificatelor cu capital protejat emise de SSIF BROKER.

altera
Acestea se adresează în special investitorilor care au toleranţă scăzută faţă de risc, prin componenta de protecţie a capitalului la maturitate, dar care îşi doresc să beneficieze de creşterile de preţ ale unui activ suport. Certificatele pot avea o gamă largă de active suport, de la acţiuni şi mărfuri, până la indici şi coşuri de instrumente financiare. SSIF BROKER, în calitate de furnizor de lichiditate, asigură cotaţiile de cumpărare şi vânzare pe piaţă.  

Primul certificat cu capital protejat emis de către SSIF BROKER are ca activ suport acţiunea Adidas AG şi oferă un nivel de protecţie de 96% din valoarea nominală. Astfel, riscul este diminuat până la 4% din investiţie.  În condiţiile unui scenariu favorabil, investitorul va beneficia de 50% din creşterea acţiunilor Adidas AG. 

Certificatele sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti având simbolul BKADSCPL1 şi au o maturitate de 2 ani  (iunie 2016).  Valoarea nominală a unui certificat este de 100 RON.

“Compania noastră se adresează prin intermediul acestor certificate investitorilor cu reticenţă la risc, oferind către publicul larg, în premieră la Bursa de Valori Bucureşti, o modalitate de a investi în instrumente financiare care protejează capitalul, dar dau şi posibilitatea de a câştiga de pe urma creşterilor de preţ ale activului suport. Încercăm să acoperim, în acest fel, o arie slab reprezentată pe piaţa de capital românească, aceea a instrumentelor financiare cu risc scăzut, care să se constituie în alternative la clasicele depozite bancare”, declară Grigore Chiş, Director General SSIF Broker.  

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
1 iulie, 2025
FPIOR: Statul este în insolvență. Măsurile anunțate sunt ca ale înecatului: ne vor duce la fund definitiv!
29 mai, 2025
Sectorul HoReCa i-a cerut președintelui Nicușor Dan asigurări ferme că TVA-ul nu va crește
4 septembrie, 2024
APM Cluj anunță o oportunitate: finanțări de 100.000 EUR pentru antreprenori sociali
12 iunie, 2024
Salariul minim crește din 1 iulie
1 aprilie, 2024
Daniel Metz, antreprenorul care a renunțat la afaceri pentru a preda studenților: „În 20 de ani, România este peste Austria”

Noua pista de biciclete din Baciu a fost construită integral și urmează să fie dată ...

Imagini din dronă cu noua pista de biciclete din Baciu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” nu mai este singura din Cluj care are ...

UBB sau UMF? Oferta Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății din cadrul UBB

Trăim vremuri în care nevoile financiare neprevăzute pot apărea la fiecare pas, iar soluțiile rapide ...

Top 5 motive pentru a opta pentru un credit rapid fără garantare

Primăria Baciu se pregătește să implementeze cel mai mare proiect de investiții de până acum: ...

Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu

Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu mai are nevoie doar de containere ...

Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că creșa de pe strada Transilvaniei amenajată în ...

Prima creșă din Baciu se deschide în acest an

Să alegi un cadou pentru o iubită născută sub un semn de foc nu e ...

Iubita ta este Leu, Berbec sau Săgetător? Iată ce cadou să îi cumperi pentru a o impresiona!

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România apreciază că statul este în insolvență și că ...

FPIOR: Statul este în insolvență. Măsurile anunțate sunt ca ale înecatului: ne vor duce la fund definitiv!
Success message!
Warning message!
Error message!