• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Chitaristul lui Sting, Dominic Miller, va concerta la Cluj

Chitaristul lui Sting, Dominic Miller, va concerta la Cluj

Publicat: 24 ianuarie, 2020 08:11
Actualizat: 23 martie, 2022 05:04

Chitaristul Dominic Miller, partener de scenă al lui Sting de aproape 30 de ani, va concerta la Cluj-Napoca în 17 martie 2020. Concertul, programat să aibă loc în /FORM Space de la ora 20.00, face parte din turneul de promovare al celui mai recent album al artistului, ‘’Absinthe’’. 

Aflat pentru a doua oară în Cluj, Dominic Miller vine însoțit de o trupă de excepție, „a killer band”, după cum singur o numește, din care fac parte Rhani Krija (percuție), Nicolas Fiszman (chitară bass), Jacob Karlzon (pian) și Santiago Arias (bandoneon). 

Concertul Dominic Miller de la Cluj este un eveniment realizat de organizatorii festivalului Jazz in the Park, recent câștigător al premiului Best Small European Festival în cadrul European Festival Awards 2019. 

„Ne-am dorit demult să-l readucem pe Dominic Miller la Cluj, dar și să începem să facem concerte de jazz în afara festivalului. Credem tare în faptul că există un public interesat, un public care ar vrea să asculte ce propunem noi mai mult decât o dată pe an, motiv pentru care vom începe să ne asumăm mai multe riscuri de acest fel. Iar proiectul cu care vine Dominic Miller e unul special. În primul rând, formula e mult mai complexă decât acum patru ani, când a venit în duo. Și, pe lângă asta, e o raritate să asculți Dominic Miller. Programul lui cu trupa Sting e atât de încărcat încât apucă să meargă în propriile turnee doar ocazional. Iar dacă ai noroc să vină la tine în oraș, e mai bine să nu scapi șansa de-al asculta’’, subliniază Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park.

Deși este cunoscut mai degrabă drept chitaristul lui Sting, Dominic Miller este un artist solo de mare succes care a lansat deja nouă albume pe cont propriu. Ca lider de trupă, Miller se bucură de o reputație de invidiat atât în ​​lumea profesională a muzicii, cât și în rândul fanilor muzicii de pretutindeni.

Noul său album „Absinthe” este o nouă piesă importantă în discografia sa solo. Înregistrat în studioul „La Buissonne” din sudul Franței, „Absinthe” este rezultatul unui fascinant amestec de jazz, pop, folk și elemente de muzică clasică contemporană, latino și tango. O denumire adecvată pentru o astfel de simbioză nu există încă, dar cu siguranță va exista în curând.

Născut în Buenos Aires, acesta a copilărit în Argentina, după care s-a mutat împreună cu familia sa în America de Nord. A studiat chitara la prestigiosul Berklee College din Boston și la London Guildhall School of Music. Este un muzician care s-a remarcat încă de la sfârșitul anilor 80, iar lista sa colaborări include nume celebre, precum Phil Collins, The Chieftains, Eddi Reader, Katie Melua, Bryan Adams, Paul Young, Nigel Kennedy, Peter Gabriel, Tina Turner și mulți alții.

Dominic Miller a participat la realizarea fiecărui album Sting încă din 1991, odată cu albumul „The Soul Cages”, și a susținut peste o mie de concerte cu fostul cântăreț Police. De asemenea, este co-autorul unor piese recunoscute la nivel global, una dintre ele fiind chiar „Shape Of My Heart”. 

Chitaristul a concertat pentru prima oară în Cluj-Napoca în 23 aprilie 2016, la Muzeul de Artă, alături de basistul Miles Bould, în cadrul proiectului Jazz in the Street, concertul fiind Sold Out. 

Biletele pentru concertul din 17 martie se pot achiziționa online de pe www.bilete.ro și www.iabilet.ro, la prețul de 50 de lei. De asemenea, ele se pot cumpăra la un preț de 70 de lei și în ziua concertului, la fața locului, în limita stocului disponibil. 

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
29 noiembrie, 2023
Veste bună pentru părinții din Baciu care au copii la grădiniță
29 noiembrie, 2023
Primarul Cătălin Cherecheș, arestat în Germania
28 noiembrie, 2023
Anca Buzoianu obține fără emoții un nou mandat de rector la UMF Cluj
17 noiembrie, 2023
Răzvan Cherecheș: UBB va organiza cursuri pentru medicii rezidenți susținute de cercetători și medici de talie mondială
10 noiembrie, 2023
Rectorul Daniel David: Microsoft, UiPath sau NTT Data, printre marile companii care lucrează strâns cu UBB

Profesorul și deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu a vorbit într-un interviu acordat BuzzNews.ro despre obiceiurile alimentare nefaste ...

Prof dr Achimaș-Cadariu, despre legătura dintre alimentație și cancer

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu acordat BuzzNews.ro cât rău fac medicii care taxează la privat ...

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu cât rău fac medicii care taxează la privat analizele pe care le fac la stat

Primăria Baciu a reușit să obțină o suplimentare de fonduri de aproape trei milioane de ...

Veste bună pentru părinții din Baciu care au copii la grădiniță

Consiliul Județean Cluj va construi peste 90 km de piste de bicicletă în Apuseni. Contractul ...

Consiliul Județean Cluj va construi peste 90 km de piste de bicicletă în Apuseni

Fugarul Cătălin Cherecheș, primar de Baia Mare, a fost prins la Augsburg în Germania, după ...

Primarul Cătălin Cherecheș, arestat în Germania

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă pentru un nou mandat de rector al ...

Anca Buzoianu obține fără emoții un nou mandat de rector la UMF Cluj

Aeroportul Internaţional Cluj a înregistrat trei milioane de pasageri într-un an, pentru prima dată în ...

Premieră la Aeroportul Internațional Cluj: 3 milioane de pasageri într-un singur an

Opera Națională Română Cluj-Napoca anunță desfășurarea unui turneu de mare amploare al Ansamblului de Balet, ...

Ansamblul de balet al Operei Naționale Române Clujene într-un turneu de amploare în Spania
Success message!
Warning message!
Error message!