Clubul de Cicloturism „Napoca” (CCN) susține că în anumite puncte din oraș semnalizarea rutieră a infrastructurii pentru biciclete este haotică și că ar putea pune în pericol siguranța bicicliștilor. Directorul executiv al CCN, Radu Mititean, a dat exemplul intersecției str. Memorandumului cu str. Gh.Sincai, pe sensul de mers spre p-ta Unirii, unde a fost amplasat indicatorul „accesul interzis”.“Prin urmare, conform legislatiei rutiere, pe banda cu sensul spre cart. Marasti teoretic nu ar mai putea sa se deplaseze in mod legal nici bicicletele, cum au putut in ultimii ani, dar nici autobuzele si troleibuzele!?Cu alte cuvinte, conform aberantei semnalizari rutiere actuala, banda comuna pentru biciclete si mijoace de transport in comun care incepe la Primarie, la colt cu str. Petru Maior, ar tine doar cateva zeci de metri, pana la coltul cu str. Gh.Sincai, unde mijloacele de transport in comun si bicicletele ar fi nevoite sa vireze la dreapta spre p-ta Lucian Blaga, iar pe str. Memorandumului, pe sensul spre p-ta Unirii, nu ar mai avea voie sa circule legal niciun vehicul, banda respectiva urmand a sta goala?”, se întreabă Radu Mititean.Un alt exemplu invocat de Radu Mititean este cel de la intersectia str. Iuliu Hatieganu cu str.Clinicilor. Acolo, sub indicatorul „stop” este plasat aditionalul constand intr-o pictograma cu bicicleta.“Aceasta ar insemna, conform actualei legislatii rutiere, ca indicatorul e valabil numai pentru biciclete, si alte vehicule nu ar mai fi tinute sa opreasca, desi e greu de crezut ca intentia reala era de a se institui un indicator „stop” numai pentru biciclisti…”, susține directorul CCN.Radu Mititean mai arată că nedemontarea sau neacoperirea indicatoarelor „pista pentru biciclete” pe parcursul iernii, cand multe dintre piste au fost blocate cu zapada si gheata si nu au fost curatate, a creat situatii paradoxale si legal inacceptabile pentru biciclete, cand indicatorul le obliga sa utilizeze pista desi ea era legal interzisa lor din cauza ca avea portiuni acoperite cu zapada sau gheata sau era fizic inaccesibila din cauza gramezilor de zapada depozitata pe pista.Radu Mititean cere primariei sa verifice si corecteze cât mai repede aceste anomalii.El a mai spus că CCN nu poate avea un inventar complet al indicatoarelor rutiere si pozitionarea lor de-a lungul cailor de comunicatie de interes biciclistic semnificativ in Cluj-Napoca pentru ca Primaria Cluj-Napoca refuza in continuare sa îl facă public.“Am solicitat oficial aceste informatii dinnou in toamna anului 2011 iar refuzul tacit al autoritatilor ne-a obligat sa ne adresam instantelor judecatoresti, procesul fiind pe rolul Tribunalului Cluj. In 19 martie 2012 este urmatorul termen in acest proces pe care CCN l-a deschis contra municipalitatii clujene pe tema liberului acces la informatii de interes public in baza Legii 544 / 2001, vizand chiar infrastructurile pentru biciclete”, a mai informat Radu Mititean.
Clubul de Cicloturism Napoca: Semnalizarea rutieră a infrastructurii pentru bicicliști este haotică în unele puncte din oraș
ULTIMELE ȘTIRI