Candidatura municipiului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Europeană a Tineretului a fost susţinută la Bruxelles de către doi dintre coordonatorii proiectului, Andras Farkas – expert local şi regional de dezvoltare în cadrul Grupului Pont şi Florin Moroşanu – director executiv al Asociaţiei „Cluj-Napoca 2020 – Capitală Culturală Europeană”.Prezentarea publică a programului Youth@Cluj-Napoca 2015 a fost susţinută marţi, 6 noiembrie 2012, la Casa Europeană a Oraşelor, Municipalităţilor şi Regiunilor din Bruxelles, în prezenţa a peste 100 de invitaţi.
Cu acest prilej şi-au exprimat sprijinul pentru candidatura Clujului membri ai Parlamentului European din diferite grupuri politice: Rareş Niculescu (PPE), Monica Macovei (PPE), Tabajdi Csaba (PES) sau Ioan Mircea Paşcu (PES), precum şi adjunctul reprezentantului permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, Cristian Bădescu.Cu această ocazie a fost evidenţiat şi faptul că acest proiect a reuşit să implice instituţii locale şi guvernamentale, ONG-uri şi persoane publice din medii politice diverse, coalizând întreaga comunitate în jurul ideii candidaturii.Totodată, a fost prezentată ediţia 0 a revistei Sharepress, care prezintă detalii legate de această candidatură. Revista poate fi găsită şi pe facebook.com/cluj2015.Municipiul Cluj-Napoca şi-a depus candidatura pentru a fi Capitală Europeană a Tineretului în anul 2015 la iniţiativa Grupului Pont, având sprijinul a peste 30 de organizaţii de tineret. Dintre cele 12 oraşe europene candidate, au intrat în finală Cluj-Napoca, Ivanovo (Rusia), Varna (Bulgaria) şi Vilnius (Lituania). Rezultatul va fi anunţat luna aceasta, în 24 noiembrie, la Maribor, oraşul slovac care va fi următoarea Capitală Europeană a Tineretului în anul 2013.
Cluj-Napoca și-a prezentat candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului la Bruxelles. VEZI cu cine concurăm
ULTIMELE ȘTIRI