Clujenii au donat cărți pentru copiii din Nepal în ziua a patra a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului care a fost organizată în oraș de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca. Acțiunea s-a nunmit „Hai să dăm o carte”.
Clujenii au donat peste 150 de cărți în limba engleză pentru copiii din localitatea Dandagaon, aflată la 64 km de Kathmandu, într-o zonă sub Himalaya.
Cei 297 de copii ai şcolii vor beneficia de cele peste 1600 de cărţi colectate în România, Olanda şi Statele Unite. Evenimentul “Hai să dăm o carte!” a fost organizat în colaborare cu Educational Capacity Building in Rural Nepal.
Persoanele interesate pot sa doneze cărţi pentru şcoala din Nepal şi în cursul săptămânii viitoare, de luni pana miercuri, între orele 11 si 17, la sediul Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca (strada Virgil Fulicea nr.1, ap.1).
Programul de vineri al SNV
În a cincea zi a SNV, are loc evenimentul „Give and Gain Day” – zi dedicata la nivel international voluntariatului corporatist. Centrul de Volunariat Cluj-Napoca și Pro Vobis alaturi de voluntari din cadrul companiei MDM Group vor amenaja spatiul verde din curtea Clinicii de Psihiatrie Pediatrica din Cluj-Napoca .
Activitatea de voluntariat corporatist va avea loc in intervalul orar 10.00-16.00 si va implica pe langa angajatii companiei MDM Group si o echipa de medici rezidenti din cadrul clinicii precum si voluntari locali si internationali. La acțiune vor participa 26 devoluntari: 11 din partea companiei MDM Group, 2 din partea Pro Vobis, si 13 din partea CVCN.
Organizarea Săptămânii Naţionale a Voluntariatului la Cluj-Napoca este susţinută de Uniunea Europeană prin Programul Tineret în Acţiune din care este finanţat proiectul “3G! Go. Give. Gain.” precum şi din veniturile Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca rezultate din Campania 2% din anul 2013.