Noi, clujenii, dar mai ales cei care conduc destinele acestei urbe, ar trebui să gândim strategic, în perspectivă, pentru că nu este departe ziua în care orașul nostru va ajunge la o populație de un milion de locuitori. Potrivit celor mai recente informații, în prezent, în fiecare zi, Clujul găzduiește 600.000 de oameni, ceea ce ne spune multe despre ritmul de dezvoltare al orașului. Această piatră de hotar ar putea fi atinsă în perspectiva următorilor zece ani, cu condiția ca administratorii orașului să înceapă de pe acum să implementeze strategii și să ia decizii pe termen mediu și lung. E nevoie ca cei care administrează orașul să înțeleagă faptul că trebuie să ne pregătim din timp pentru acel moment și astfel să evităm riscul unei implozii, care poate apărea, surprinzător, tocmai din cauza ritmului alert de dezvoltare.
De aceea, când mă refer la Clujul de un milion de locuitori, am în vedere un megalopolis care începe din Gilău și se întinde până în Apahida. Pentru aceasta este imperios necesar ca mai întâi să se dezvolte întreaga infrastructură, energetică, telecom și de transport public, și poate Valea Someșului ar fi o soluție care ar permite și integrarea celor două localități limitrofe, cu o populație în creștere.
Nu cred că proiectele gândite în anii ‘70 pe Someș, precum monorail-ul, care la acel moment nu erau viabile, nu pot fi reactualizate și analizate în prezent. Someșul leagă cele două extreme ale orașului, iar astăzi tehnologia este mult mai avansată decât în urmă cu 50 de ani și oferă cu siguranță soluții pentru rezolvarea problemei mobilității, care devine tot mai acută.
Proiecte de o asemenea complexitate și amploare nu se pot finaliza în doi sau trei ani, ci se pot întinde, etapizat, pe 8-10 ani. Dacă aceste proiecte ar demara acum, având la bază conceptele de mobilitate urbană și oraș digital, ar putea veni în întâmpinarea viitorului, a Clujului de un milion de locuitori, și a soluționării problemelor pe care o astfel de metropolă le ridică.
Clujul mai are și avantajul infrastructurii regionale la care este conectat și care se îmbunătățește, însă într-un ritm prea lent. Un aspect esențial în dezvoltarea orașului este cel al propriei infrastructuri. Se vorbește foarte des despre centuri care sunt cu siguranță importante, dar nu trebuie să uităm că orașul are multe probleme de rezolvat în interior, chiar mai stringente decât centurile. Aici mă refer la lipsa unei viziuni legate de modul de dezvoltare organică a orașului, de stabilirea zonelor rezidențiale, a parcurilor industriale, a zonelor comerciale sau de recreere și în special a accesului între acestea.
Avem nevoie de un master plan de dezvoltare coerent, care să stabilească aceste lucruri, iar aici cred că un rol important ar trebuie să îl joace un consultant extern cu experiență. Acesta ar putea contura un plan de dezvoltare în concordanță cu necesitățile urbei, independent de interesele unora sau altora, care să rezolve situația mobilității, dar să îmbunătățească și calitatea vieții locuitorilor urbei.
După ce va fi elaborată o strategie clară, aceasta ar trebui supusă unei ample dezbateri publice, pentru a vedea cum se poate etapiza, implementa și finanța. O transformare majoră nu se poate realiza într-un an, doi sau trei. Dacă potențialul Clujului peste un deceniu este de a ajunge la un milion de locuitori, administratorii de azi ar trebui să se pregătească de acum pentru acel moment. În caz contrar se va accentua riscul unei implozii a orașului, pentru că acesta crește spectaculos, având la bază înfloritoarea industrie IT.
Dacă aspectele ce țin de dezvoltarea Clujului nu vor fi soluționate în viitorul apropiat, dependența orașului de sectorul IT ar putea avea efecte negative și ne-am putea confrunta cu problemele unei economii monoindustriale. IT-iștii, generația millennials, sunt tineri cu pretenții și se pot reloca foarte ușor într-un alt oraș, pentru că ei nu au nevoie de facilități costisitoare de producție, ci doar de un laptop și acces la internet.
Privind spre sectorul rezidențial din Cluj, se observă o dezvoltare spectaculoasă, dar haotică, fără nicio viziune, fără a avea conturate arterele de legătură dintre zonele rezidențiale și celelalte zone, fie ele comerciale sau de agrement. În prezent pe piața imobiliară clujeană avem două paliere. Primul îl reprezintă achizițiile cu scop de investiție, care cumulează 70-80% din piață. Aici presiunea este foarte mare pe ultimele terenuri din zona centrală rămase neexploatate, unde există infrastructură și utilități.
Imobilele construite în acest perimetru sunt cumpărate preponderent cu bani cash. În schimb, în zonele periferice, cu acces dificil, unde s-au început mai târziu dezvoltările și prețurile sunt mai accesibile, se achiziționează locuințe și cu ajutorul creditelor bancare. Cei care accesează aceste credite sunt în special tineri care vor să se stabilească aici și au nevoie de o locuință, dar nu au venituri care să le permită să achiziționeze una în zonele centrale.
Există o mare discrepanță între capacitatea financiară a celor care achiziționează imobile pentru investiții și cei care apelează la credite imobiliare. Cei care cumpără locuințe pentru investiție nu sunt doar clujeni, ci și persoane din alte zone ale țării sau chiar străini, atrași de oraș ca de un miraj. În schimb, persoanele care apelează la un credit sunt, în cea mai mare parte, angajați din alte domenii decât industria IT, care nu au salarii foarte mari mari, dar sunt de asemenea importanți pentru oraș. În această categorie intră profesorii, medicii, oamenii de cultură, care nu au 100.000 de euro cash pentru a achiziționa o locuință în zona centrală și pentru care accesul la finanțare va fi din ce în ce mai dificil, având în vedere perspectiva evoluției creditării.
Observând injecția de bani de care beneficiază în prezent Clujul datorită evoluției pieței imobiliare, nu pot să nu îmi amintesc de începutul anilor ’90, când Caritas-ul atrăgea economiile românilor din toate colțurile țării. La fel ca și actualii investitori în proprietăți imobiliare, cei care veneau cu banii la Caritas o făceau atrași de potențialul randament al acestui plasament. Din păcate pentru mulți dintre ei, Caritas-ul nu a reprezentat un El Dorado, ci locul în care aceștia și-au pierdut economiile de o viață și nici orașul nu a avut mult de câștigat, din cauza crizei care a urmat după acest fenomen.
Acum orașul ar trebui să fructifice fluxurile financiare semnificative provenite din alte zone, pentru că acești bani, utilizați pentru achiziția de locuințe, se transformă în proprietăți imobiliare în Cluj, devin active ale orașului și sunt generatoare de venituri impozabile substanțiale dacă sunt închiriate. Aceste imobile sunt supuse impozitului pe proprietate, care ar trebui să reprezinte bani pentru administrația locală și implicit pentru dezvoltarea infrastructurii interne a orașului. Aceste venituri trebuie însă utilizate eficient, inteligent, pentru a finanța proiecte vizionare, reprezentând o șansă unică de care beneficiază în prezent orașul.
AUTOR: ADRIAN CRIVII