Clujul, reprezentat de trei temerari pe vârfurile legendare ale Alpilor: ”Am reușit cu Dumnezeu!”

Vlad Căpuşan, Alexandru „Norocel” Bogdan şi Constantin „Ghizi” Gozman sunt cei trei alpiniști ai echipei clujene Extreme Explorer, despre care vă spuneam într-un material precedent că s-au decis să cucerească Alpii.Băieții ne țin la curent cu evoluția expediției. Un mail ne anunță că au cucerit încă un vârf și în prezent se pregătesc pentru următoarea provocare: vârful Mont Blanc. ”Noi suntem în a doua zi în Chamonix (Mont Blanc), unde încercăm să ne odihnim puțin după ultimele ascensiunii, care ne-au cam secat de energie, dar de mâine sper că vom porni din nou în sus”, ne scrie Vlad Căpușan. Alpiniștii clujeni de la Extreme Explorer se pregătesc prin această expediție pentru marea provocare: Vertical Himalaya 2012CITIȚI ȘI: Clujenii de la Extreme Explorer cuceresc Alpii[slideshow]Redăm mai jos jurnalul din Alpi, de Vlad Căpușan, pentru a reda cât mai fidel emoția care-i încearcă și pentru talentul descriptiv al lui Vlad:”Weisshorn reprezintă unul dintre vârfurile legendare ale Alpilor, fiind de asemenea și unul dintre cele mai solicitante.Cele trei creste tăioase, care se termină într-un vârf piramidal gigantic, cu cele trei fețe expuse și verticale finalizate într-un pisc de peste 4500 m, redau acestui vârf o reputație aparte, fiind unul dintre vârfurile de 4000 m cu cele mai puține ascensiuni pe sezon.Diferența de nivel dintre punctul de pornire și vârf este ciudat de mare pentru un vârf din Alpi, peste 3100 m.Planul nostru era unul foarte provocator, și anume de a încerca o linie pe fața sudică sau, în plan secundar, de a parcurge traseul până la Shali Biwuak, iar de acolo să încercăm o tentativă rapidă spre vârf cu retragere prin creasta estică.Din păcate, ajunși la fața locului după ore bune de urcare, condițiile meteo au început să se schimbe rapid, a început să ningă și să bată vântul puternic, iar ca să fie și mai rău, am constatat că ghețarul sudic s-a retras enorm în ultimii ani, traseul spre fața sudică fiind în prezent inexistent și deosebit de periculos. Singura abordare a crestei sudice fiind din Zinal, un mic orășel situat pe o vale paralelă.A fost un moment apăsător în care trebuia să luăm o decizie, dar mai mult ca orice trebuia să ne adăpostim de condițiile meteo, care se înrăutățeau de la minut la minut.Am montat cortul într-un timp foarte scurt și ne-am învelit în saci de dormit, care au reprezentat recompensa ideală după mai bine de 1500 m parcurși.Nu prea aveam opțiuni la dispoziție, așa că am decis să încercăm vârful pe creasta Ostgrat integrală, cea mai intersantă rută pe care o aveam la dispoziție. Zis și făcut, am pornit!Am pornit la 2 noaptea și am mai facut încă vreo două ore până la intrarea în creastă. Aici traseul a început să își arate dinții, când la nici 2 metri de noi a început să plouă cu pietre, dar am avut noroc. Începutul crestei integrale e foarte fragmentat, deși cățărarea nu e grea, expunerea e permanantă, iar în fiecare moment există posibilitatea căderii de pietre.Am reușit să ne mișcăm destul de bine pe prima parte. Deși am greșit oarecum ruta în câteva rânduri, ne-am reorientat și am ținut-o direct pe creastă până am intrat în ruta clasică a crestei estice, de unde am început să vedem primele semne că mai e cineva pe sus.A început să apară și zăpada și porțiunile de mixt unde concentrarea e vitală, mergeam pe muchie de cutit, unele pasaje fiind foarte expuse. Peisajul era fantastic, iar vremea ținea categoric cu noi, aveam la stânga noastră panorama Alpilor Penini, iar la dreapta ghețarii nordici curgeau în voie, parcă neatinși de încălzirea globală.După mai bine de 8 ore am ieșit din porțiunea stâncoasă, intrând pe ghețarul final, era deja ora 10.30, iar vântul a început să își intre în drepturi tot mai tare. Am făcut un mic depozit la baza culmii, unde am lăsat mâncarea și unul dintre rucsaci, apoi am pornit în sus.Din acel punct am mai făcut încă o oră până pe vârf, în condițiile în care eram deja epuizați de vântul care parcă ne măcina încet, încet.La 11.30 am atins vârful Weisshorn după o parcurgre integrală a crestei Ostgrat, eram obosiți și epuizați, dar eram pe acoperișul Alpilor. În fața noastră se ridica fața nordică a vârfului Matterhorn, pe care o parcursesem cu câteva zile înainte… sentimentul era copleșitor.După maxim 10 minute pe vârf, vântul și-a spus cuvântul și știam că trebuie să coborâm cât mai rapid, norii începeau să urce, iar vremea începea să se strice. Am început coborârea pe creasta estică, și după zeci de rapeuri și coborâri la cramponaj de maximă atenție am ajuns la cort pe la ora 18.00, după mai bine de 16 ore de la plecare… Eram împliniți. Ghizii ne-au așteptat cu un ceai cald, iar în fața noastră gigantul Weisshorn se scufunda în nori.O experiență de vis, în care am trecut prin multe momente limită, dar am reușit cu Dumnezeu!”