Studenții şi cadrele didactice din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai vor avea posibilitatea de a participa la programe de schimb de experienţă cu una dintre cele mai importante universităţi din Israel, Institutul de Tehnologie Technion din Haifa.Conducerile celor două instituții de învăţământ au semnat un memorandum de colaborare care prevede posibilitatea organizării unor programe ample de schimb de studenţi şi cadre didactice, precum şi a unor programe comune de cercetare.”Colaborările internaţionale şi schimburile de studenţi sunt extrem de importante pentru orice universitate de prestigiu, iar noi ne dorim să intensificăm relaţiile cu marile universităţi ale lumii, pentru a le oferi studenţilor noştrii, dar şi cadrelor didactice, şansa de a se integra într-un sistem educaţional deschis, competitiv şi performant”, a afirmat rectorul UBB, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop.Memorandumul a fost încheiat în urma vizitei efectuate de conducerea Universității Babeş-Bolyai, în perioada 14-18 iunie 2012, în Israel.
Colaborare între UBB şi Institutul de Tehnologie Technion din Haifa
ULTIMELE ȘTIRI