Comisia Europeană, în incapacitate de plată

Publicat: 21 iulie, 2014 15:15

Actualizat: 23 martie, 2022 05:41

Comisia Europeană, guvernul comun al tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, riscă să intre în incapacitate de plată, scrie money.ro

Din cauza deficitelor pe care le-a înregistrat bugetul european în ultimii ani, Consiliul Europei a propus reducerea plăţilor financiare cu 2,1 miliarde de euro, precum şi scăderea angajamentelor bugetare cu 522 milioane de euro în raport cu bugetul rectificat propus de Comisie pentru anul viitor.

În prezent, conform cifrelor oficiale, Comisia Europeană nu are capacitatea de a-și onora obligațiile financiare pe care și le-a asumat față de statele membre. Acest lucru înseamnă că statele care fac parte din Uniunea Europeană și care derulează programe finanțate din fonduri europene riscă să nu poată rambursa cheltuielile efectuate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene.

Altfel spus, inclusiv România ar putea să nu le mai deconteze beneficiarilor de fonduri europene facturile din cadrul proiectelor care au primit, în trecut, toate aprobările necesare de la București și Bruxelles.

Doar la capitolul politicii de coeziune, Uniunea Europeană are facturi neplătite în valoare de 23,4 miliarde de euro, potrivit unor cifre date publicității de delegația europarlamentarilor social-democrați români.

Mai mult, de la începutul crizei financiare, la sfârșitul anului 2008-începutul anului 2009, bugetul european nu şi-a mai putut onora angajamentele. Din această cauză, peste 55 de miliarde de euro au rămas nebugetate în perioada 2007-2013, se arată într-un comunicat al europarlamentarilor PSD.

Ce este, însă, mai grav este faptul că perspectivele sunt destul de sumbre, previziunile indicând o creştere a datoriilor pentru proiectul bugetar 2014-2020.

„Astăzi suntem aproape în faţa unui deficit structural care riscă să afecteze politicile europene – toate politicile europene, fie că vorbim de educaţie, cercetare, politică externă sau politici de coeziune indiferent de culoarea politică, de naţionalitate sau de stat – şi acest lucru îi va afecta mai ales pe cetăţenii pe care noi îi reprezentăm”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

Potrivit acestuia, în situația dată, Consiliul, Comisia şi Parlamentul European trebuie să caute o soluție pentru a rezolva problemele de finanțare.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”

Începând din 15 ianuarie 2025, compania aeriană AnimaWings va conecta orașul Cluj-Napoca cu capitala României, ...

AnimaWings dă start zborurilor directe Bucureşti – Cluj şi retur începând cu 15 ianuarie 2025

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj şi compania aeriană LOT Polish Airlines întâmpină Noul An cu ...

Aeroportul Internaţional Cluj şi LOT Polish Airlines anunţă creşteri de frecvenţe pentru zborurile spre Varşovia

Tot mai mulți români din marile orașe se laudă că în România se trăiește mai ...

În România se trăiește mai bine decât în diaspora? Ce răspunde economistul Dan Mureșan

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și WIZZ AIR au anunțat o nouă rută internațională din ...

Aeroportul Internațional Cluj anunță o rută nouă spre Castellón din vara lui 2025

În viața cotidiană, situațiile financiare neprevăzute pot apărea când te aștepți mai puțin. Îți faci ...

Cum să folosești eficient IFN-ul ca rezervă de bani până la următorul salariu

Dan Sicobean, consultant fonduri guvernamentale & europene și membru al Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj ...

Dan Sicobean, consultant fonduri: La ce să te aștepți dacă vrei să-ți finanțezi afacerea în 2025

Dan Mureșan, vicepreședintele IMM România, a avut o reacție dură la Ordonanța trenuleț, scoasă din ...

Dan Mureșan, vicepreședinte IMM România, reacție dură la Ordonanța trenuleț: Greva fiscală ar fi justificată

Transformarea locuinței tale într-un smart home nu mai este o direcție futuristă, ci o realitate ...

Cum să-ți transformi locuința într-un smart home cu produse calitative și accesibile?
Success message!
Warning message!
Error message!