Complexul Colina și trecătoarea europeană

Publicat: 2 octombrie, 2012 16:03

Actualizat: 23 martie, 2022 06:41

Cineva din afara Clujului ar putea crede că li se spune ”colinari” de la modul în care se așează cuminți în coloană pentru a traversa drumul european E60. Clujenii cunosc foarte bine problema intrării la Praktiker pe direcția ieșirii către Oradea. Ești nevoit să faci stânga, dar ca să-ți reușească virajul în deplină siguranță, depinzi de bunăvoința unui șofer dispus să oprească o întreagă coloană de mașini ce gonește spre oraș.Problema ar fi imposibil de rezolvat, după cum ne spune directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, domnul Eugen Cecan: ”Nu avem cum să punem semafor în drum european. Sens giratoriu este exclus, pentru că e zonă protejată a Companiei de Ape Cluj. Mașinile de marfă care doresc să iasă de la Praktiker și Arabesque spre Oradea să respecte regulile și să întoarcă pe pod.”Mai rămâne totuși problema locuitorilor din Complexul de blocuri ”Colina”, situat de-a lungul parcului Colina, imediat în spatele Praktiker, pe drumul de țară care-și așteaptă și el campania electorală propice pentru asfaltare. Până atunci, locuitorii celor opt blocuri care compun complexul se descurcă EXCLUSIV la nivel micro-comunitar. Zilele trecute au pus mână de la mână, din nou, să mai umple craterele din caldarâm, care nu o dată le-au grăbit vizita în service-urile auto.Dar dacă gropile se mai pot cârpi, ”Frăția Colinei” rămâne neputincioasă în fața drumului european E60. Pur și simplu nu există niciun proiect pentru facilitarea intrării în siguranță spre casele lor. ”Nu se compară numărul celor care intră în Cluj dinspre Oradea cu numărul celor care au de așteptat (pentru a traversa drumul european spre Praktiker, Arabesque și Complex Colina, n.red.)”, ne-a mai spus domnul Eugen Cecan.Iar purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Someş Cluj, Lucian Croitoru, ne-a confirmat faptul că pe partea dreaptă, cum ieși spre Oradea, adică vis-a-vis de Praktiker, ”se întinde pe o suprafață de câteva sute de hectare, până în Florești, sursa de apă subterană a Clujului”.Prin urmare, situația rămâne neschimbată pentru micuța comunitatea care s-a înfiripat de ceva ani la capăt de Mănăștur: mașinile de marfă care ies spre Oradea, vor încălca în continuare regulile, virând direct stânga, atunci când prind ocazia, iar localnicii – ”colinarii” – vor aștepta în continuare încolonați cuminți, momentul oportun pentru sprintul spre casă. Trebuie menționat că, așa cum îi șade bine oricărei comunități tinere, majoritatea colinarilor sunt părinți sau în curs de devenire, iar pe mașinile care taie periculos E60 se pot citi abțibilde cu inscripția: ”Baby On Board” (”Bebeluș la bord”).Complexul Colina se animă mai ales seara, când tăticii au revenit de la muncă și, alături de mămici, ies la plimbare cu cei mici. Imaginea infirmă total datele unei natalități precare în România. În ochii administrației locale, aceștia sunt contribuabilii de azi și de mâine. Cu toate acestea, prin modul în care se ridică din umeri pentru a i se rezolva o simplă cerință, comunitatea pare mai degrabă proscrisă, decât o pepinieră de civilizație și speranțe, fie ele chiar și pur mercantil-electorale.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
10 octombrie, 2022
Impactul dureros al inflației: Companiile îl pot transfera clienților, dar limitat, și trebuie să ia alte decizii. Câteva recomandări
15 aprilie, 2021
Premierul Cîțu vine la Cluj în plină criză a coaliției de guvernare! Ce vrea de la Emil Boc?
23 noiembrie, 2020
Domnul Boc, Antonia și criza
9 iulie, 2020
1 000 de morți pe zi v-ar convinge că există coronavirus? România, locul I în UE la cazurile de infectări
16 aprilie, 2020
Experții în corporate intelligence: Atenție, în România au revenit și grupări infracționale care acționau în Vest

Deputatul Patriciu Achimaș Cadariu a vorbit în cadrul emisiunii Punctul Critic despre calitatea candidaților la ...

Deputatul Patriciu Achimaș, despre candidații la președinție: „Asta produce politica noastră”

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat într-un interviu oferit BuzzNews.ro că anul acesta încep ...

Anul acesta încep lucrările la o nouă creșă pe strada Venus din comuna Baciu

Podul peste râul Nadăș, la ieșirea din comuna Baciu spre Zalău, a fost finalizat, iar ...

Pod peste râul Nadăș, finalizat în comuna Baciu – cum se va dezvolta zona

Dacă ești un fan al sporturilor, atunci jocurile de noroc online cu tematică sportivă sunt ...

Jocuri de noroc online cu tematică sportivă pentru fanii sporturilor

Alegerea unui țarc de joacă pentru copilul tău poate să pară o sarcină simplă, dar ...

Cum să alegi un țarc de joacă pentru copilul tău? CINCI aspecte de luat în considerare
Cum poți să-ți menții trupul sculptat la început de toamnă? Top 3 sfaturi pentru a evita depunerile de grăsime în sezonul rece

Antreprenorii eligibili pot obține ajutoare nerambursabile de până la 100.000 euro fiecare pentru a lansa ...

APM Cluj anunță o oportunitate: finanțări de 100.000 EUR pentru antreprenori sociali

AUR are trei consilieri locali la Cluj-Napoca și, în stilul deja consacrat, vrea să producă ...

A intrat AUR în casa lui Boc: Ce vor să verifice oamenii lui Simion în prima lună de mandat
Success message!
Warning message!
Error message!