• Acasă
  • /
  • Lifestyle
  • /
  • Concert Simfonic dirijat de Theo WOLTERS, alături de violoncelistul Ștefan CAZACU

Concert Simfonic dirijat de Theo WOLTERS, alături de violoncelistul Ștefan CAZACU

Publicat: 30 octombrie, 2012 22:30

Actualizat: 23 martie, 2022 06:38

Filarmonica de Stat „Transilvania” are plăcerea de a vă invita la Concertul susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii, alături de violoncelistul Ştefan CAZACU, sub bagheta dirijorului Theo WOLTERS (Olanda). Concertul are loc vineri, 2 noiembrie, ora 19.00, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor), Sala Auditorium Maximum.Din programul concertului de vineri, de la Colegiul Academic (Casa Universitarilor) fac parte Concertul nr. 1 pentru violoncel de Dmitri Şostakovici şi Simfonia a IV-a, Romantica semnată de Anton Bruckner.Dirijorul Theo Wolters s-a născut în anul 1955, în Melick, un oraş din sudul Olandei, fiind mezinul unei numeroase familii de muzicieni. La o vârstă foarte fragedă, Theo a început să studieze trompeta în cadrul intim al fanfarei conduse de tatăl său. Talentul său a fost remarcat încă de pe atunci, iar Theo a urmat studiul muzicii mai departe la Conservatorul din Maastricht, fiind admis la clasa renumitului trompetist Wim Groot, fost prim trompetist la Orchestra Concertgebouw.Înainte de a-şi termina studiile la Conservatorul din Maastricht, Theo Wolters fusese deja angajat ca prim trompetist la Overrijsels Philharmonisch din Enschede (Olanda) şi la Filarmonica din Essen (Germania).Începând cu anul 1979, a devenit membru al Royal Concertgebouw Orchestra. În cadrul acestei renumite orchestre, el a lucrat şi a înregistrat alături de cei mai mari dirijori ai momentului: Leonard Bernstein, Bernhard Haitink, Carlos Kleiber, Riccardo Chailly, Nikolaus Harnoncourt şi Mariss Jansons.În paralel cu cariera sa instrumentală şi orchestrală, Theo Wolters a studiat dirijatul sub îndrumarea lui Piet Stalmeier şi Roberto Benzi. Ca dirijor invitat, a susţinut concerte alături de Orchestra Simfonică Slovacă de Stat, Orchestra Simfonică din Tbilisi, Sinfonietta Slovaka, Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti, Filarmonica de Stat „Transilvania”, Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica din Târgu-Mureş, Filarmonica din Timişoara, Orchestra Filarmonicii din Bucheon (Coreea de Sud), Orchestra Naţională de Tineret din Olanda, Dutch Promenade Orchestra, unde a fost şi dirijor principal invitat.Începând cu anul 2004, Theo Wolters este asistentul lui Mariss Jansons la celebra orchestră din Amsterdam. Din cauza unor probleme de sănătate, Mariss Jansons nu a putut dirija orchestra Concertgebouw în concertele din 20 şi 21 iunie 2008. Cu această ocazie, Theo a fost cel care l-a înlocuit, dirijând, cu mare succes, Simfonia Turangalîla de Olivier Messiaen.Născut în 1994, Ştefan Cazacu a început studiul violoncelului la vârsta de 6 ani cu tatăl său, Marin Cazacu. La Şcoala de Muzică nr. 5 din Bucureşti a studiat cu Anca Iarosevici şi a absolvit Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, la clasa profesoarei Anca Vartolomei. În prezent, este student la Universitatea Naţională de Muzică din capitală, sub îndrumarea lui Răzvan Suma.Este deţinătorul Premiului I la toate Olimpiadele Naţionale de Muzică din România, dar şi al Premiului I şi al Marelui Premiu la competiţii internaţionale (Liezen, Târgovişte, Tulcea).Program:Dmitri Şostakovici – Concertul nr. 1 pentru violoncel în Mi bemol major, op. 107
Anton Bruckner (1824-1896) – Simfonia a IV-a în Mi bemol major, Romantica (1874-1881)PREŢUL BILETELOR Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până vineri între orele 10-16 sau în ziua concertului, de la Casa Universitarilor, între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Casa Universitarilor.Pentru Concertele EXTRAORDINARE:
30 lei preţ întreg / concert
15 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Pentru Concertele Simfonice/ Vocal-Simfonice/Recitaluri
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Important: Nu se fac abonamente în zilele în care sunt programate concerte.Pentru a primi cele mai recente informaţii cu privire la activitatea Filarmonicii, vă invităm să deveniţi fani Facebook
FILARMONICA DE STAT „TRANSILVANIA”
P-ţa Lucian Blaga nr. 1-3, Cluj Napoca
Tel. 0264-43 00 60, Fax. 0264-59 78 12
Mail: publicrelations@filacluj.ro; office@filacluj.ro
Web: www.facebook.com/filacluj; www.filacluj.ro

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
10 octombrie, 2024
Soluția ideală pentru confort în casa ta. Ce trebuie să știi despre eficiența unui calorifer electric
10 octombrie, 2024
TOP 7 aspecte pe care nu trebuie să le omiți atunci când vrei să cumperi o centrală termică
25 septembrie, 2024
Cum să obții cea mai bună variantă a preparatelor culinare
5 septembrie, 2024
Cum să alegi un țarc de joacă pentru copilul tău? CINCI aspecte de luat în considerare
5 septembrie, 2024
Cum poți să-ți menții trupul sculptat la început de toamnă? Top 3 sfaturi pentru a evita depunerile de grăsime în sezonul rece

Vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Dan Mureșan, a prezentat ...

TOP 3 consecințe ale respingerii aderării României la Spațiul Schengen terestru

Deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu nu crede că PNL va ieși de la guvernare: „E campanie ...

Deputatul Achimaș-Cadariu: PNL va ieși de la guvernare PLUS Cel puțin două partide din România ar trebui interzise

În sezonul rece, confortul termic din locuință devine o prioritate pentru fiecare dintre noi. O ...

Soluția ideală pentru confort în casa ta. Ce trebuie să știi despre eficiența unui calorifer electric

Alegerea unei centrale termice este o decizie importantă, care va influența confortul și eficiența energetică ...

TOP 7 aspecte pe care nu trebuie să le omiți atunci când vrei să cumperi o centrală termică

D.G.R.F.P. Cluj-Napoca reamintește persoanelor fizice că în anul 2024, termenul limită de depunere a formularului ...

30 septembrie 2024 – termen limită de depunere a formularului 216 și de plată, pentru impozitul special pe bunurile imobile de valoare mare

Institutul Oncologic din Cluj pune umărul la întărirea rețelelor europene de expertiză oncologică pentru viitorul ...

Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”

Registrului Auto Român le transmite șoferilor că de acum pot accesa informații tehnice via Chatbotul ...

La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de ...

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
Success message!
Warning message!
Error message!