• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Concerte, teatru și arte vizuale la Festivalul Colours of Cluj

Concerte, teatru și arte vizuale la Festivalul Colours of Cluj

Publicat: 4 iulie, 2013 11:52

Actualizat: 23 martie, 2022 06:16

Clujenii vor avea ocazia să redescopere spațiile publice ale orașului în cadrul primei ediții a festivalului „Colours of Cluj”, un eveniment care va avea loc sub tema „Împreună”. Peste 20 de artiști vor da viață orașului prin 60 de manifestări și activități programate pe parcursul a patru zile, între 1 și 4 august 2013.
altera
Colours of Cluj colaj
Festivalul va include spectacole de teatru, dans, arte vizuale și multimedia, precum și concerte. De asemenea, clujenii vor avea parte de o surpriză: o clădire din centrul istoric va fi pusă în valoare într-un mod inedit, prin proiecții video realizate pe fațada acesteia și controlate prin gesturi chiar de spectatori.Ateliere de activități creative îi vor invita pe spectatori să urce pe scenă pentru a deprinde abilități practice, iar dansatorii amatori vor avea o scenă dedicată pe care vor putea deveni o parte a spectacolului, pentru a se putea exprima prin dans și muzică. Spații speciale vor fi destinate, de asemenea, creatorilor de obiecte artizanale, hand-made.Respectând tema acestei prime ediții, „Împreună”, festivalul include activități destinate tuturor categoriilor de vârstă, de la atelierele pentru copii și până la cele gândite special pentru persoanele de vârsta a treia. Programul mai include activități sportive, evenimente culinare și conferințe.Organizatorii, Asociația SHIFT Transilvania Art Group și Asociația Film și Cultură Urbană, își doresc să îi aducă pe clujeni împreună prin evenimente cât mai diverse și colorate, în spații deschise tuturor, în care vor putea să îi admire pe artiștii invitați și să se manifeste deopotrivă.„Ne-am dorit să organizăm un festival într-o perioadă în care, de obicei, în Cluj nu se întâmplă nimic. Iar dacă alții spun că în august orașul «este mort», noi vrem să îl aducem la viață printr-o serie de evenimente active, în care spectatorii pot deveni la rândul lor actori. Tot pentru a crește gradul de participare și a avea evenimente cât mai accesibile tuturor, activitățile se desfășoară în aer liber, în spații publice. Nu în ultimul rând, «Colours of Cluj» este un festival în care cea mai mare parte a invitaților sunt artiști clujeni; promovăm tot ce e mai bun în oraș și îi susținem la rândul nostru pe acei oameni care dau viață culturii în Cluj Napoca”, a declarat Andreea Iacob, președintele Asociației SHIFT Transilvania Art Grup.Organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca, „Colours of Cluj” va cuprinde întregul centru al orașului: printre spațiile deja confirmate se numără Piața Unirii, Bulevardul Eroilor, Parcul Central, Piața Muzeului, strada Potaissa și Casa TIFF (str. Universității nr. 6).Clujenii care doresc să se implice în organizarea festivalului ca voluntari se pot înscrie la adresa maria@shiftart.ro.Filmul de prezentare poate fi vizualizat la linkul http://vimeo.com/67643813, iar informații suplimentare sunt disponibile pe pagina de Facebook Colours of Cluj Festival.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”

Investiții Imobiliare 2025. CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, face radiografia pieței imobiliare 2025 într-un podcast găzduit ...

Investiții imobiliare 2025 – CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, îți spune cu cât mai cresc prețurile la Cluj

Accesoriile sunt detalii esențiale care pot transforma orice ținută, oferindu-ți ocazia să îți exprimi personalitatea ...

Tendințe în accesorii: Statement sau discret? Ce se poartă în acest sezon

Augustin Fenesan de la IMM România analizează creșterea PIB-ului României pe cap de locuitor, evidențiind ...

PIB-ul pe cap de locuitor, umflat artificial în România: nu trăiesc atât de bine românii

Prim vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a vorbit în emisiunea Antreprenoriada despre intenția noului ministru ...

Augustin Feneșan de la IMM România, analiza momentului despre limitarea plăților cash

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA a fost ales Președinte al Consiliului Economic și Social. ...

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA, ales președinte al Consiliului Economic și Social

Începând din 15 ianuarie 2025, compania aeriană AnimaWings va conecta orașul Cluj-Napoca cu capitala României, ...

AnimaWings dă start zborurilor directe Bucureşti – Cluj şi retur începând cu 15 ianuarie 2025

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj şi compania aeriană LOT Polish Airlines întâmpină Noul An cu ...

Aeroportul Internaţional Cluj şi LOT Polish Airlines anunţă creşteri de frecvenţe pentru zborurile spre Varşovia

Tot mai mulți români din marile orașe se laudă că în România se trăiește mai ...

În România se trăiește mai bine decât în diaspora? Ce răspunde economistul Dan Mureșan
Success message!
Warning message!
Error message!