Clujul intră în perioada 15 – 18 martie în circuitul evenimentelor naționale dedicate vinului prin intermediul Festivalului PROVINO – Vin, Artă, Gastronomie.
Festivalul are loc la Grand Hotel Napoca, hotel care va deveni gazda producătorilor de vin, degustătorilor experți, somelierilor, maeștrilor bucătari, bloggerilor de vin și iubitorilor de vin de calitate. Simultan cu Expoziția de Vin și Expoziția de Soluții pentru Industria Vinului, în cadrul festivalului vor avea loc o serie de evenimente speciale realizate în scopul promovării culturii vinului.În prima zi de festival, pe 15 martie, Vinul.Ro, partener media PROVINO, împreună cu Organizația Somelierilor din România 2011, organizează un concurs de vinuri românești.Concursul presupune realizarea unor degustări în orb, anonimatul tuturor probelor fiind garantat iar singurele indicii prezentate juraților vor fi anul de recoltă și categoria de preț în care se încadrează vinurile supuse jurizării.Comisiile de jurizare formate din editorii Vinul.Ro și din membri ai OSR 2011 vor face publice rezultatele concursului în aceeași zi, acordând astfel recunoaștere calității acelor vinuri care dovedesc că merită să fie aduse în atenția publicului general.Scopul principal al acestui „wine challenge” este de a oferi producătorilor un sprijin important în vânzarea vinurilor de calitate, în urma unor jurizări profesionale independente.Degustările de vin vor continua pe întreaga durată a festivalului într-un format disponibil și publicul larg, în cadrul secțiunii “Wine & Gastronomy”. Pe 16, 17 și 18 martie vor avea loc sesiuni de degustări colective realizate sub îndrumarea somelierilor și membrilor Asociației Degustătorilor Autorizați din România.Vizitatorii PROVINO vor putea descoperi astfel diverse sortimente de vin înscrise în festival, la fiecare sesiune fiind degustate între 8 și 10 probe de vin.Programul PROVINO
- cursuri pentru iubitorii de vin și personalul din HoReCa coordonate de somelieri și degustători autorizați din București, Cluj și Iași
- show-uri gastronomice live susținute de maeștri bucătari
- ateliere de lucru neconvenționale realizate de artiști plastici în cadrul festivalului PROVINO
- un program extra-festival realizat în cele mai în vogă baruri, cafenele, restaurante
Evenimentele expoziționale PROVINO se vor desfășura pe o suprafață de peste 2.500 de metri pătrați, un spațiu generos pus la dispoziția producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de vinuri și companiilor din industria conexă și auxiliară care vor avea ocazia să se întâlnească cu managerii din HoReCa și clienții finali din rândul publicului larg.Pentru mai multe informații despre Festivalul PROVINO puteți accesa site-ul www.cluj.provino.ro.Festivalul PROVINO – Vin, Artă, Gastronomie este realizat de ABplus Events, companie cu o experiență de 15 ani în organizarea de târguri, expoziţii și festivaluri la nivel naţional.