Consiliul Județean Cluj a predat miercuri Ministerului Sănătății, prin intermediul unui protocol de predare-primire, terenul pe care va fi edificat viitorul Spital Regional de Urgență de la Cluj.
„Sper ca eforturile noastre vor fi continuate cu succes și că în cel mai scurt timp vor veni și banii, astfel încât să se înceapă construcția efectivă”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Procedura de predare-primire a inclus și o vizită în teren, pe amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgență, situat în comuna Florești, Str. Avram Iancu, nr. 370-374.