Consiliul Județean plătește 80 000 lei chirie plus TVA pentru Spitalul Polaris, iar personalul medical, organizarea și susținerea activității vor fi asigurate și gestionate de către Spitalul de Infecțioase.
Consiliul Județean Cluj și Spitalul Polaris Medical au anunțat încheierea contractului de colaborare „în vederea combaterii COVID-19”.
Luni, 27 aprilie a.c., a fost semnat documentul prin care Spitalul Polaris Medical devine o extensie a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Astfel, spune CJ Cluj, creşte adresabilitatea către serviciile medicale destinate pacienţilor cu COVID-19 prin suplimentarea cu 180 de locuri.
Valoarea chiriei lunare ce va fi plătită de Consiliul Judeţean Cluj, potrivit evaluării unui expert al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), este de 80.000 lei + TVA, lunar, echivalentul a aproximativ 2 euro/metru pătrat, arată CJ Cluj. Care mai adaugă că suma reprezintă închirierea spitalului şi cedarea spaţiilor și dotărilor de care spitalul dispune, urmând ca utilizarea echipamentelor să se facă în mod gratuit, fără niciun cost suplimentar, acestea nefăcând obiectul evaluării realizate de expertul ANEVAR.
Chiria nu este singurul cost: Personalul medical, organizarea și susținerea activității vor fi asigurate și gestionate de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.
CJ Cluj subliniază că, pentru a sprijini efortul depus pentru gestionarea optimă a situaţiei, conducerea spitalului pune la dispoziţie, fără niciun cost suplimentar, computerul tomograf C.T., aparatura de radiologie medicală RX, (stație de oxigen și aer comprimat medical, ecografie abdominală și echipamente pentru monitorizarea pacienților).