• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Consumatorii speră la o redresare economică, pentru prima dată de la declanșarea crizei

Consumatorii speră la o redresare economică, pentru prima dată de la declanșarea crizei

Publicat: 18 iulie, 2011 14:14

Actualizat: 23 martie, 2022 07:39

Starea de spirit a consumatorilor din multe ţări ale Uniunii Europene a înregistrat, pentru prima dată de la declanşarea crizei economice şi financiare, o îmbunătăţire, în ciuda nesiguranţei create de discuţiile privind pachetul de salvare a Greciei. Aceasta este una dintre concluziile cheie ale studiului GfK despre climatul de consum în Europa care oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economică, preţurile şi veniturile, precum şi a dorinţei de cumpărare în rândul consumatorilor.În multe ţări datele economice indică, pentru prima oară, un trend uşor ascendent faţă de primul trimestru al anului. Consecinţele crizei economice şi financiare sunt însă deocamdată departe de a fi fost depăşite. Mulţi consumatori sunt încă neliniştiţi, nefiind convinşi că ascensiunea bruscă înregistrată în ţările lor va fi de durată. Unele ţări încă se mai confruntă cu dificultăţi asociate crizei financiare şi efectelor acesteia – cel mai notabil Grecia. Nesiguranţa privind modul în care situaţia va progresa în această ţară, şi de asemenea în Irlanda şi Portugalia, afectează încrederea consumatorilor în evoluţia economică a ţărilor lor.Se pare că, în aproape toate ţările monitorizate în cadrul studiului, recesiunea a trecut de faza critică. În general, aşteptările privind starea economiei au înregistrat o creştere în al doilea trimestru, sau, în cel mai rău caz, au rămas stabile la nivelurile înregistrate în martie. Mulţi consumatori speră ca ţara lor să poată depăşi, pe termen mediu, criza. Excepţiile sunt Austria, unde indicatorul a înregistrat o scădere de la începutul anului, şi Cehia. Germania continuă să fie motorul creşterii economice în Europa: în prezent indicatorul din această ţară se situează la o valoare de 50,3 puncte.În multe ţări monitorizate de studiu, aşteptările consumatorilor privind preţurile au depăşit faza de vârf, scăzând în al doilea trimestru. Italia înregistrează în prezent cel mai scăzut nivel (-18,4 puncte). Cu toate că valoarea indicatorului rămâne foarte ridicată în Franţa, la 32 de puncte, situaţia din această ţară s-a ameliorat considerabil: în aprilie, indicatorul se afla încă la valoarea de 49 de puncte. Şi în Austria, aşteptările privind preţurile se află la un nivel ridicat, respectiv la 30,6 puncte. Valoarea indicatorului a crescut în Marea Britanie, Cehia şi Grecia.În al doilea trimestru a lui 2011 aşteptările privind veniturile au crescut şi ele în Europa. Valoarea indicatorului a înregistrat o creştere în Germania, Spania, Austria, România şi Polonia, iar în unele cazuri creşterea a fost semnificativă. Cu 44,6 puncte, Germania continuă să înregistreze, de departe, cea mai ridicată valoare. Valoarea indicatorului s-a stabilizat, deşi se află la un nivel coborât, în Bulgaria şi Cehia, în timp ce în Franţa a coborât la un minim record de -41,9 puncte în iunie. Doar grecii sunt mai pesimişti: valoarea indicatorului se afla la -58,6 puncte în iunie.Studiul a fost aplicat pe un număr de 16.800 de persoane, dintre care 2.000 din Germania, 3.300 din Franța, 2.000 din Italia, 2.000 din Spania, 2.000 de persoane din Marea Britania, 1.500 din Austria și câte 1.000 de persoane din Polonia, Cehia, Bulgaria și România.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 septembrie, 2024
Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”
30 septembrie, 2024
La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
30 septembrie, 2024
Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la sută
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic din Cluj, partea a unei rețele de expertiză europeană de luptă împotriva cancerului

D.G.R.F.P. Cluj-Napoca reamintește persoanelor fizice că în anul 2024, termenul limită de depunere a formularului ...

30 septembrie 2024 – termen limită de depunere a formularului 216 și de plată, pentru impozitul special pe bunurile imobile de valoare mare

Institutul Oncologic din Cluj pune umărul la întărirea rețelelor europene de expertiză oncologică pentru viitorul ...

Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”

Registrului Auto Român le transmite șoferilor că de acum pot accesa informații tehnice via Chatbotul ...

La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de ...

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer

Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la ...

Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la sută

Institutul Oncologic din Cluj este parte a unei rețele de expertiză europene de luptă împotriva ...

Institutul Oncologic din Cluj, partea a unei rețele de expertiză europeană de luptă împotriva cancerului

Dr. Delia Nicoară a reprezentat Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) la ...

Dr. Nicoară, IOCN, a vorbit la Bruxelles despre traseul pacientului și importanța rețelelor oncologice

Gătitul este o artă, iar perfecționarea gustului și a texturii alimentelor este una dintre cele ...

Cum să obții cea mai bună variantă a preparatelor culinare
Success message!
Warning message!
Error message!