CREȘTERE cu 4,8% a economiei României în 2016

Publicat: 14 februarie, 2017 09:52

Actualizat: 23 martie, 2022 05:12

Economia românească a crescut în trimestrul al patrulea al anului trecut cu 4,7%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2015, astfel că avansul pe întregul an 2016 a fost de 4,8%, arată primele estimări publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata de creştere a economiei este uşor sub cea estimată de Comisia Europeană, de 4,9%, dar în linie cu ultima estimare a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).

Creşterea economică din 2016 este cea mai mare înregistrată de România după 2008. În 2015, economia românească a avansat cu 3,9%.

Datele publicate marţi arată o accelerare a creşterii economice în ultimul trimestru din 2016 faţă de trimestrul al treilea, când produsul intern brut (PIB) al României a crescut cu 4,3%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.

În date ajustate sezonier, PIB-ul României a urcat cu 4,8% în trimestrul al patrulea faţă de aceeaşi perioadă din 2015, după un avans de 4,4% în trimestrul III, de 5,8% în trimestrul II şi de 4,1% în primul trimestru al anului trecut.

În ceea ce priveşte evoluţia faţă de trimestrul anterior, creşterea din trimestrul al patrulea a fost de 1,3%, după +0,5% în trimestrul III, +1,5% în trimestrul II şi +1,3% în primul trimestru din 2016, arată seriile publicate de INS.

INS a revizuit în scădere, de la 1,5% la 1,3%, creşterea economică din trimestrul I 2016, şi de la 0,6% la 0,5% rata de creştere din trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrele anterioare. 

Trimestrul IV din 2016 a fost al şaselea trimestru la rând de creştere economică, arată seriile INS.

Analiştii se aşteaptau la o acelerare a creşterii economice în ultimul trimestru din 2016, după rezultatele sub estimări din trimestrul al treilea.

INS  nu a publicat marţi detalii privind evoluţia sectoarelor economice, care urmează să fie prezentate abia la începutul lunii martie.

În trimestrul al treilea, două sectoare au avut o contribuţie determinantă la creşterea economică.

Astfel, activitatea din sectorul informaţii şi comunicaţii a crescut cu 15,1% faţă de trimestrul al treilea din 2015, iar activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport au urcat cu 7,8%.

În primele nouă luni din 2016, economia a crescut cu 4,9%, pe seria brută, şi cu 4,8% pe serie ajustată la variaţiile sezoniere. Valoarea PIB a fost de 532,9 miliarde lei (circa 118 miliarde euro), indicau datele preliminare ale INS.

Economia a fost susţinută în 2016 în principal de consum. Formarea brută de capital fix, un indicator al investiţiilor din economie, a avansat cu 5,3% faţă de primele nouă luni ale anului trecut.

Economia a primit mai mulţi stimuli din partea guvernului în ultimul an şi jumătate.

Astfel, salariile bugetarilor au fost majorate la finalul anului trecut cu 10%, veniturile angajaţilor din sectorul public de sănătate au crescut cu 25%, o majorare similară fiind aplicată anul trecut şi în sectorul educaţiei.

În plus, de la 1 mai 2016, salariul minim brut pe economie a crescut cu 19%, de la 1.050 lei la 1.250 lei.

Pe partea fiscală, Guvernul a redus taxa pe valoarea adăugată (TVA) la alimente de la 24% la 9% de la 1 iunie 2015, măsură care a stimulat puternic vânzările de bunuri alimentare, iar cota generală a TVA a fost redusă de la 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016.

De asemenea, impozitul pe dividende şi mai multe categorii de accize au fost micşorate în 2016.

Măsurile au stimulat consumul şi creşterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante.

Astfel, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în 2016 un deficit de 4,1 miliarde euro,  de peste două ori mai mare faţă de 2015, în special ca urmare a deteriorării balanţei comerciale.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
22 mai, 2025
Călin Cozma, AUR Cluj: AUR pe care îl știm noi felicită președintele ales și pune umărul la reconstrucție
9 mai, 2025
Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri

Consilierul local AUR Cluj-Napoca, Calin Cozma a remis presei un document intitulat „Manifestul de la ...

Călin Cozma, AUR Cluj: AUR pe care îl știm noi felicită președintele ales și pune umărul la reconstrucție

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj inaugurează zborurile directe Cluj–Istanbul operate de Pegasus Airlines. Noua rută ...

Aeroportul Internațional Cluj inaugurează zborurile directe Cluj–Istanbul operate de Pegasus Airlines

Alegerea unui cărucior potrivit pentru copilul tău este una dintre cele mai importante decizii cu ...

Cum contribuie un cărucior 3 în 1 la confortul și siguranța copilului tău

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană TAROM au sărbătorit astăzi, ...

VIDEO Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2025

IMM România a fost recompensată la Palatul Cotroceni de Președintele interimar al României, Ilie Gavril ...

Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat cât vor mai dura lucrările prevăzute în localitate ...

Cât mai durează proiectele Companiei de Apă în Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că a fost depusă documentația pe Programul Național ...

Când ar putea ajunge gazul în satele Suceagu, Rădaia și Mera

Transformarea băii într-un spațiu plin de personalitate și stil începe cu alegerea paletei de culori ...

Combinații de culori pentru o baie cu personalitate
Success message!
Warning message!
Error message!