97 la sută dintre locuitorii din peninsula ucraineană Crimeea au votat pentru alipirea acestei republici autonome de Rusia, susțin forțele pro-ruse care au preluat controlul teritoriului în februarie, potrivit evz.ro.În consecință, Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului federal rus, va adopta în scurt timp o lege ce va permite Crimeii să adere la Federația Rusă.Asta, deși referendumul de duminică este considerat ilegal de către Ucraina și comunitatea internațională. Pentru a sancționa Rusia, cele 28 de state ale UE în considerare interzicerea acordării de vize și înghețarea bunurilor mai multor oficiali ruși.Parlamentul Crimeei se va reuni în cursul dimineţii pentru a aproba oficial candidatura Crimeei la integrarea în Rusia, sprijinindu-se pe acest referendum considerat nelegitim la Kiev şi în Occident. Oficialii locali au declarat că rata de participare este de 93%.Scrutinul din Crimeea a fost denunţat de întreaga lume, dar susţinut de Moscova. În contextul în care trupe ruse şi miliţii ruse sunt mobilizate în Crimeea, locuitorii acestei regiuni din sudul Ucrainei au fost invitaţi să aleagă între integrarea în Federaţia Rusă şi o autonomie mai largă în interiorul Ucrainei.
CRIMEEA vrea alipirea de RUSIA – 97 la sută dintre locuitorii săi au votat PENTRU
ULTIMELE ȘTIRI