Crin Antonescu și-a început discursul de la Cluj cu o ironie la adresa clujenilor și cu elogierea lui Mircea Arman, controversatul şi contestatul manager al revistei culturale Tribuna.
Mircea Arman a fost exclus, pe 10 iunie 2013, cu 46 de voturi pentru și o abținere din Uniunea Scriitorilor din România (USR). Acesta a fost acuzat de USR de ”totală lipsă de competență”, de înlăturarea colaboratorilor cu reputație, și de faptul că pe numele său există un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
”Mă bucur să fiu într-un grup de ardeleni, e statistic șansa cea mai mare să fie cei mai puțini psd-iști. Nu se poate nega faptul că au și ardelenii părțile lor bune. Mă bucur în mod special să fiu la Cluj, un oraș pe care-l îndrăgesc, îl respect. Un oraș care mă fascinează, care produce mereu și mereu câte ceva: Emil Boc. O țară întreagă vă iubește pentru asta. Sau Ioan Rus, Vasile Dâncu”, a spus Crin Antonescu în deschiderea discursului său de la Cluj
”Lăsând gluma la o parte, întotdeauna m-a fascinat bogăția umană și intelectuală a acestui oraș: atâția și-atâția oameni semnificativi, indiferent de opțiunea lor politică sau branșa lor culturală. Îl văd aici și vreau să-l salut în mod special pe un vechi prieten de-al meu, Mircea Arman, un om care, câți știu asta, este primul român, împreună cu Dorin Tilica, care a tradus Heidegger, ”Sein und Zeit”, pe când nu avea 30 de ani. Salut Mircea!”, filologul ridicându-se în picioare pentru a primi aplauzele liderului PNL și a întregii săli.
Mircea Man a avut un derapaj șocant la finele lui 2013, când și-a pierdut cumpătul cu ocazia lansării de carte a lui Cornel Nistorescu, care a vorbit despre starea catastrofală a presei române actuale, pledând pentru reglementarea domeniului. În acel moment, Mircea Arman a izbucnit ”roşu la faţă, nervos, tremurând de furi”, după cum arată Tiberiu Fărcaș pe clujulcultural.ro. Arman a solicitat ca ”jurnaliştilor să li se aplice cît mai repede sancţiunile din Codul Penal”.
“Nu se poate să se scrie orice despre oricine în presă. Trebuie să plătească jurnaliştii, să se aplice Codul Penal, să se meargă la puşcărie dacă trebuie. Nu pe civil trebuie dat jurnalistul în judecată ci pe penal. Pe Civil dacă îi ceri despăgubire trebuie să plăteşti taxă de timbru! Pe penal e mult mai uşor, îi faci plângere penală, eu sunt avocat domnule, eu ştiu cum trebuie, şi aceşti jurnalişti care calomniază trebuie sancţionaţi, să ia amendă penală, să fie condamnaţi la puşcărie dacă asta merită şi asta decide justiţia” a spus indignat Arman, care a fost imediat contracarat de jurnalistul Mihai Șoica de la Evenimentul Zilei.
Șoica i-a spus lui Arman că asta înseamnă cazier, că e foarte dur pentru jurnalişti şi, mai ales, că e uimit că un director de ziar cultural, manager chiar, susţine cu atâta zel ca jurnaliştii să ia amendă penală.
”Arman a luat foc! Dând pentru prima oară ochii cu cel care publicase articole incomode despre el, referitoare la o amendă penală pe care a încasat-o de la Justiţie, Arman şi-a pierdut complet cumpătul, în plină lansare de carte! Vociferând, a părăsit sala, nu înainte de a-l provocat pe Mihai Şoica la… duel! Şi nu înainte de a profera injurii de Christoşi şi de mamă la adesa jurnalistului: Îţi arăt eu, eu fac culturism, am făcut box, ce ai putut scrie de mine, minciuni. Te aştept când ieşi, îţi sparg fălcile!”, a mai consemnat Tiberiu Fărcaș de la scandalul din decembrie 2013.
Traducerea cărții SEIN UND ZEIT (Ființă și timp) în română:
Traducerea lucrării ”Ființă și timp” în limba română n-a fost lipsită de peripeții. La Editura „Jurnalul literar” a apărut în anul 1994 – în condiții editoriale precare – un volum ce poartă titlul „Ființă și timp”, în traducerea lui Dorin Tilinca și Mircea Arman. El nu cuprinde însă decât traducerea primei secțiuni a cărții, deci jumătate din textul original. Acest lucru nu este specificat în chip expres nicăieri în volum.
În anul 2002 a apărut o nouă versiune a acestei traduceri, cu titlul „Fiire și Timp” (semnată Dorin Tilinca), la Editura „Grinta” din Cluj, în anul 2002. De astă dată este vorba despre o traducere integrală a cărții lui Heidegger, apărută însă, ca și în 1994, ca ediție pirat, fără drepturile de autor. Volumul a fost retras ulterior din comerț în urma unui proces intentat de Editura Humanitas.
Mircea Arman susține că Hermann Heidegger a autorizat traducerea sa (și a lui Tilinca) din Revista de Istorie și Teorie Literară printr-o scrisoare din 1986, transmisă lui Nicolae Florescu prin Constantin Oprișan.
În anul 2003 a apărut la Editura Humanitas traducerea la Ființă și timp, semnată de Gabriel Liiceanu și Cătălin Cioabă. Această versiune – singura autorizată pentru spațiul de limbă română – este totodată cea care s-a impus în spațiul academic. Volumul a apărut în condiții grafice deosebite și cuprinde un aparat critic adecvat (indexuri de teme și de concepte, de nume proprii, note de traducere menite clarificărilor punctuale pe text). Traducerea i-a fost dedicată lui Walter Biemel.
Ovidiu Pecican confirmă pe blogul său prioritatea lui Tilinca și Arman în privința traducerii acestei cărți, afirmând totodată că Alexandru Boboc are prioritatea ca traducător al lui Heidegger în limba română.