Codul Rutier permite redobândirea permisiului de conducere suspendat după 30 de zile chiar dacă poliția ți l-a suspendat pentru 60 sau 90 de zile. Cu anumite condiții.
Mai întâi, trebuie să dai un test de verificare a cunoştinţelor regulilor de circulaţie şi să răspunzi corect la 13 din 15 întrebări, potrivit cugetliber.ro.
„Persoana trebuie să aibă permisul de cel puţin un an înaintea săvârşirii faptei, să nu fi avut în ultimii doi ani permisul auto suspendat, iar în ultimii trei ani să nu fi beneficiat de o altă reducere a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce”, precizează agentul şef adjunct Cristina Vasile, din cadrul Serviciului Rutier Constanţa.
După promovarea testului, trebuie să faci o cerere de restituire a permisului, împreună cu copia de pe dovada reţinerii, copie de pe buletin, copie de pe procesul verbal de contravenţie şi copie de pe dovada plăţii amenzii.
Nu poţi beneficia de reducerea perioadei de suspendare dacă perioada de suspendare a fost majorată, dacă ai cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de pe-nalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce, dacă ai fost implicat într-un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că ai condus vehiculul în timp ce te aflai sub influenţa alcoolului sau dacă sancţiunea contravenţională complementară s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune.
SURSA: cugetliber.ro.