Pe fondul temperaturilor deosebit de scăzute înregistrate în ultimele zile, mulţi dintre consumatorii de gaze naturale au fost nevoiţi să pună în funcţiune aparatele de încălzire a locuinţelor. Primele incidente, unele deosebit de grave, nu au întârziat să apară, ele fiind cauzate, în principal, de utilizarea necorespunzătoare a acestora, de folosirea unor aparate destinate preparării hranei în scopul încălzirii locuinţei sau ca urmare a înfundării coşurilor de fum.CITIȚI ȘI: Doi răniți în urma unei EXPLOZII în centrul Clujului: Sobele de teracotă, PERICOL în imobile
Reguli de incalzire cu gaz in sigurantaÎn acest context, E.ON Gaz Distribuţie recomandă consumatorilor să acorde o atenţie deosebită aparatelor care funcţionează pe bază de gaze naturale, ei fiind direct responsabili pentru întreţinerea şi exploatarea acestora.Astfel, este interzis dormitul în încăperi cu focul deschis sau în încăperi cu aparate de utilizare nelegate la coşul de fum (reşou, aragaz etc.). Focul nu va fi lăsat nesupravegheat la aparatele neautomatizate. În cazul în care aparatul de utilizare nu este etanş sau nu are tiraj, focul nu va fi aprins.Totodată, trebuie asigurată o ventilare permanentă în încăperile unde funcţionează centralele termice sau aparatele de consum cu flacără liberă. În cazul în care se constată lipsa tirajului, nu se aprinde focul decât după efectuarea lucrărilor necesare, de către o firmă autorizată.O atenţie deosebită trebuie acordată coşurilor de fum, fiind recomandată verificarea şi curăţirea acestora de cel puţin două ori pe an, exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau al persoanelor autorizate să efectueze asemenea intervenţii.Totodată, dat fiind riscul major de producere a unor evenimente tragice, urmare a manevrării necorespunzătoare a aparatelor alimentate cu gaze naturale, în special maşini de gătit de tip aragaz sau sobe, consumatorii trebuie să fie atenţi la modul de aprindere al arzătoarelor, astfel încât să nu genereze acumulări de gaz. Dacă se simte mirosul specific de gaz trebuie stinse imediat toate focurile, se deschid uşile şi ferestrele, nu se manevrează aparate electrice şi se anunţă dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie.Astfel, pentru o utilizare în condiţii de siguranţă a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie solicită consumatorilor să respecte următoarele reguli:
• să nu lase instalaţiile neautomatizate să funcţioneze fără a fi supravegheate;
• să se asigure că au fost curăţate coşurile de fum;
• să nu utilizeze instalaţii care nu sunt legate la coşuri de fum;
• să acorde o deosebită atenţie ventilării/aerisirii încăperilor în care se găsesc instalaţii de gaz;
• să nu folosească nici un fel de alt combustibil (lemn, deşeuri, hârtie, materiale plastice etc.) în instalaţiile de gaz, deoarece acestea pot duce la deteriorarea arzătoarelor şi la înfundarea coşurilor de fum. Aceste deteriorări pot să ducă, la rândul lor, la intoxicaţii cu monoxid de carbon sau chiar explozii.În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon de mai jos şi să aplice următoarele măsuri de siguranţă:
• să stingă toate focurile;
• să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele;
• să nu manevreze aparate electronice;
• să nu aprindă lumina;
• să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale.Numerele de urgenţă:0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie) sau
0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).
Echipele E.ON Gaz Distribuţie sunt pregătite să intervină la orice oră la solicitarea consumatorilor.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.