După ce s-au ars cu ciorbă, suflă și-n iaurt. La Consiliul Județean se organizeză CURSURI ANTI-CORUPȚIE, inițiativă tardivă pentru fostul vicepreședinte Radu Bica și fostul președinte Horea Uioreanu, care au ajuns după gratii.
Ideea îi aparține șefului interimar al CJ Cluj, Mihai Seplecan (PNL), care a văzut ce-a făcut lipsa de instruire în domeniul anti-corupției din colegi de-ai săi, mari liberali.
Potrivit CJ Cluj, cursurile anti-corupție sunt destinate prevenirii, depistării şi semnalării unor eventuale acte şi fapte de corupţie care ar putea avea loc în interiorul instituţiei.
Aceste cursuri, realizate în baza Hotărârii Guvernului nr. 215/2012 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015 şi a Planului Naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, vor fi susţinute de personal specializat din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie-Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj şi se vor adresa tuturor angajaţilor din cadrul Consiliului Judeţean Cluj.
În urma implementării acestor seminarii, cursanţii vor reuşi să identifice, într-un timp mult mai scurt, orice faptă de corupţie de care ar fi putut lua cunoştinţă prin natura exercitării funcţiei, să o semnaleze mai departe autorităţilor abilitate şi, de ce nu, să depisteze din timp orice tentativă de acest gen.
„Pentru mine este foarte important ca persoanele de care sunt înconjurat, şi care mă ajută în implementarea proiectelor Consiliului Judeţean, să fie foarte bine pregătite în acest domeniu astfel încât atât să poată contribui atât la protecţia instituţiei în care-şi desfăşoară activitatea, cât şi a propriei lor persoane.
Totodată, prin intermediul acestor seminarii vom promova transparenţa în exercitarea funcţiei şi se vor organiza, de ce nu, chiar şi teste de integritate. Profit de acest prilej să îndemn şi alte instituţii publice să procedeze în acest mod”, a declarat Mihai Seplecan.
Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 52 din 26 februarie 2013 a fost aprobat Protocolul de colaborare între Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală Anticorupţie, şi Consiliul Judeţean Cluj, care are ca obiect promovarea, în faţa opiniei publice, prin intermediul forului administrativ judeţean, a activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei, desfăşurate de M.A.I. prin D.G.A., precum şi informarea personalului Consiliului Judeţean şi a structurilor subordonate acestuia, în vederea prevenirii săvârşirii faptelor de corupţie.