Curtea de Apel Cluj: FARMEC a câștigat procesul cu ANAF

Publicat: 23 februarie, 2016 07:31

Actualizat: 23 martie, 2022 05:18

Curtea de Apel Cluj a dat câştig de cauză producătorului de cosmetice Farmec într-un proces cu Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), pentru contestarea unei sancţiuni de 57 milioane lei impuse de autoritate.

Suma ar fi reprezentat, conform deciziei de impunere emise de autorităţile fiscale din cadrul ANAF, accize, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente alcoolului denaturat folosit, în perioada 2007 – 2011, la fabricarea a trei produse – aerosoli Airwick, Nufăr şi Triumf.

Decizia Curţii de Apel Cluj certifică faptul că Farmec şi-a respectat întotdeauna obligaţiile fiscale şi angajamentele faţă de partenerii săi şi se află la zi şi cu plata tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate statului. Să sperăm că astfel de incidente nefericite, aceste interpretări complet eronate ale prevederilor legislaţiei în vigoare, venite chiar din partea autorităţilor fiscale, care ar trebui să fie cei mai buni cunoscători ai legislaţiei fiscale din România, nu se vor mai repeta”, a declarat într-un comunicat directorul general al Farmec, Mircea Turdean.

Farmec este cel mai mare producător de cosmetice din România. Compania deţine marca Gerovital şi exportă în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia şi Canada.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
9 mai, 2025
Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană TAROM au sărbătorit astăzi, ...

VIDEO Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2025

IMM România a fost recompensată la Palatul Cotroceni de Președintele interimar al României, Ilie Gavril ...

Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat cât vor mai dura lucrările prevăzute în localitate ...

Cât mai durează proiectele Companiei de Apă în Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că a fost depusă documentația pe Programul Național ...

Când ar putea ajunge gazul în satele Suceagu, Rădaia și Mera

Transformarea băii într-un spațiu plin de personalitate și stil începe cu alegerea paletei de culori ...

Combinații de culori pentru o baie cu personalitate

Prim-vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a declarat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul Chiș că ...

Augustin Feneșan: România, pregătiri discrete în caz de război

Un proiect de ordin ANPC aflat în dezbatere publică prevede pentru comercianți obligația de a ...

ANPC vrea etichete cu prețul de achiziție și prețul final! Augustin Feneșan: „O invenție pur românească”

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)
Success message!
Warning message!
Error message!