Fostul ministru al Industriilor în Guvernul Năstase, Dan Ioan Popescu este convins că Traian Băsescu va demisiona în vara lui 2012 pentru a deveni locomotiva electorală a PDL. Într-o postare pe blogul personal, el vorbeste despre cererea pe care șeful statului a adresat-o duminică pedeliștilor de a introduce, printre modificările la textul Constituției, reducerea mandatului prezidențial de la cinci la patru ani, pe motiv că decalarea alegerilor a fost o greșeală care a dus la derularea de scrutine la fiecare doi ani.
„O singură nedumerire am, și e păcat că presa nu s-a aplecat mai cu luare aminte asupra acestui subiect: chiar dacă mandatul redevine de patru ani, alegerile nu mai pot fi suprapuse, din nou, pentru că există deja o diferență de doi ani între ele. Cu o singură excepție: dacă Traian Băsescu demisionează anul viitor, în vară, iar anticipatele prezidențiale se cuplează cu alegerile parlamentare la termen. Personal, sunt dispus să pun rămășag că exact asta va și face Traian.Referendumul pentru noua Constituție va fi programat, în mod cert, în ziua alegerilor locale, ceea ce îi va permite președintelui să ”tragă”, electoral, pentru PDL, iar după adoptatea acesteia, va urma demisia în vară și organizarea de alegeri anticipate.Demisia lui Băsescu de la Cotroceni va fi urmată imediat de cea a liderului PDL, care se va da la o parte în favoarea lui Zeus, după modelul Oliviu Gherman pentru Iliescu, în 1996. Evident, pentru ca asta să se întîmple, e nevoie ca la congresul din mai să cîștige un om de paie al lui Traian, or asta se și pregătește, în persoana aceluiași Boc. Revenit la șefia PDL după ce a demisionat de la Cotroceni, sacrificînd, declamativ, doi ani de mandat, doar pentru a readuce suprapunerea alegerilor – importantă economie de bani la buget – Băsescu va încerca să scoată maxim posibil la alegerile parlamentare de la un partid epuizat de guvernare.Sigur, poate nu va repeta succesul din 2008, dar important e să scoată un scor cît mai bun care să permită intrarea PDL într-o nouă combinație de guvernare. Iar un scor bun al PDL îi poate aduce lui Băsescu – atenție! – inclusiv postul de premier, mai ales că nu prea cred cu tărie în ideea că USL va obține peste 50% la alegeri, deci vom avea iar o coaliție. Un post pentru care îl poate desemna viitorul președinte, dar, la fel de bine, îl poate desemna și înlocuitorul lui Traian de la șefia Senatului, știut fiind că problema guvernării se tranșează, la alegeri, întotdeauna mai repede decît cea a președintelui, din cauza celor două tururi. Pînă acum, niciun șef de stat nu a îndrăznit să numească noul premier, deși tehnic era posibil, cum spuneam, lăsînd sarcina succesorului, dar Traian a dovedit că e omul premierelor. Important e ca la șefia Senatului să se afle, la momentul oportun, un om care să îi respecte voința.Pe de altă parte, dacă Băsescu rămîne președinte pînă în 2014, dar PDL obține un eșec major în alegeri, nu îi servește la nimic. Noua coaliție de guvernămînt îl poate suspenda în orice moment sau îi poate face, oricum, suficiente zile fripte încît să îi distrugă viitorul politic post-Cotroceni. Un risc pe care președintele nu și-l poate asuma, cred, sub nicio formă. Pentru el e esențial ce va urma după era Cotroceni.Revenit, însă, la șefia PDL și chiar în ecuația guvernării, Traian are șansa să joace, pe mai departe, un rol important în politică. Adică exact ceea ce își dorește cel mai mult, în ciuda declarațiilor sale telenovelistice”, scrie Dan Ioan Popescu pe blogul sau.
Dan Ioan Popescu: Băsescu demisionează în vara lui 2012 pentru a deveni locomtiva PDL la alegeri
ULTIMELE ȘTIRI