Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda dezaprobă maniera în care face politică liderul USL, Victor Ponta, și afirmă că faptul că este absolvent al Facultăţii de Zootehnie, pe lângă cea de Drept, îl ajută să îl înţeleagă tot mai bine pe acesta.Buda consideră că preşedintele PSD, „fie suferă de pierderi sporadice de memorie, fie încă nu şi-a revenit după excursia exotică din Dubai, atunci când face afirmaţii cu caracter denigrator în ceea ce priveşte desfăşurarea procesului legislativ din Parlamentul României”.„Îi amintesc domnului Ponta că atâta timp cât el şi colegii lui de partid se bucură de toate privilegiile statutului de parlamentar, fiind într-o permanentă grevă de lux, parlamentarii PDL fac toate eforturile astfel încât să asigure buna funcţionalitate a sistemului legislativ. Referitor la proiectul de lege privind alegerea senatorilor şi deputaţilor prin vot majoritar într-un singur tur, în calitate de preşedinte al Comisiei Juridice de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor am convocat în nenumărate rânduri comisia juridică de la Senat condusă de USL, având pe ordinea de zi acest proiect, însă aceştia au refuzat să vină, dezbaterile fiind imposibile din cauza lipsei cvorumului generată de absenţele nejustificate ale deputaţilor PNL, PSD, PC”, a declarat Buda.
Daniel Buda: „Faptul că sunt absolvent de Zootehnie mă ajută să îl înţeleg pe Ponta”
ULTIMELE ȘTIRI