Ciupercile se pot consuma atât cele din flora spontană cât şi cele din ciupercării, în tot timpul anului. Ciupercile sunt foarte gustoase şi conţin multe proteine, vitamine şi substanţe minerale. Ciupercile conţin multă apă de aceea au puţine calorii.
Conţinutul de proteine din ciuperci este de obicei mai mare decât la legume dar mai mic decât cel din lactate, ouă, carne. Având în vedere faptul că ciupercile deşi sunt foarte sănătoase se digeră destul de greu, de aceea este bine ca ele să fie combinate cu alte produse alimentare uşor digerabile ca de exemplu:cartofi, salate, gris, orez, pentru a nu suprasolicita stomacul. Nu este indicat să fie olosite alături de ţelină, castraveţi, mazăre uscată, fasole.
Ciupercile sunt bogate în următoarele microelemente: fosfor, fier, potasiu, calciu, seleniu, zinc, cupru, care sunt prezente în tulpinile şi lamelele ciupercilor. Sunt bogate în vitamina A sub formă de caroten şi vitaminele B1, B2,B8, C, D, PP, uleiuri eterice. Mai conţin de două ori mai multă albumină decât carnea de vită, şi de trei ori mai multă decât carnea de porc şi de 10 ori mai multă decât laptele. Sunt bogate şi în antioxidanţi, nu conţin grăsimi, întăresc sistemul imunitar.
O porţie de ciuperci conţine cel mult 55-65 de calorii. Sunt bogate în probiotice cea ce face ca ele să influenţeze în bine sistemul imunitar în lupta cu agenţii patogeni. Ciupercile nu ar trebui să lipsească niciodată din meniul nostru zilnic, fiind indicate atât vegetarienilor, cât şi diabeticilor, dar şi celor care fac cură de slăbire.
Consumul de cel puţin două ori pe săptămână, ne face să uităm de oboseală şi stres, precum şi de durerile de stomac. Ciupercile sunt indicate şi în cancerul de prostată, cancerul mamar, colesterol ridicat, diabet, obezitate. Vitamina D care se găseşte în cantităţi apreciabile în ciuperci previne osteoporoza, diabetul zaharat, bolile cardiovasculare şi bolile inflamatorii intestinale. Ciupercile sunt excelente şi pentru digestie.