Acum câteva zile, o cunoștință din București îmi spunea că Universitatea Cluj este condamnată la dispariție și că visul renașterii echipei studențești se va nărui în noroaiele Ligii a III-a. Prima reacție a fost să mă enervez, apoi mi-a venit să râd. Pentru mulți dintre cei care nu au călcat la un meci de fotbal la Cluj, ceea ce se întâmplă aici este inexplicabil. Mulți nu pot să își explice nici rivalitatea dintre cele două echipe de tradiție din Cluj, CFR și Universitatea. Nu seamănă deloc cu rivalitatea Steaua București – Dinamo București, pentru că nici Universitatea, nici CFR Cluj nu au fost vitrinele unor organe de represiune. La Cluj nu a existat vreo echipă a Miliției sau a Securității, iar echipa Armatei, ASA Victoria Someșeni, nu a depășit niciodată stadiul derby-urilor cu Unirea Jucu sau cu Avântul Huedin. O explicație pentru această situație ține de istorie: Clujul este oraș liber regal încă din 1316, când a primit acest titlu de la Carol Robert de Anjou. De aceea, poate, clujenii au iubit libertatea cu atâta pasiune.
Povestea Universității Cluj este, de fapt, povestea libertății. În 1 Decembrie 1918, Transilvania și-a regăsit libertatea. Și liberă s-a unit cu Regatul României. Imediat după Marea Unire, Consiliul Dirigent, adică guvernul provizoriu al Transilvaniei, condus de Iuliu Maniu, și-a stabilit prioritățile. Iar printre acestea s-a numărat crearea Universității românești Regele Ferdinand I, care a luat locul Universității maghiare Franz Jozef, care se mutase la Seghedin, în Ungaria. Printre primele măsuri luate de conducerii Universității Regele Ferdinand I a fost încurajarea sportului, astfel că în 1919 a luat naștere echipa de fotbal Universitatea Cluj. Actul de naștere al echipei poate fi socotit chiar Înaltul Decret Regal prin care lua ființă Universitatea clujeană, semnată Regele Unirii, Ferdinand I cel Loial.
Printre cei care au insistat în favoarea încurajării sportului s-a numărat una dintre cele mai ilustre personalități din istoria românilor: profesorul Iuliu Hațieganu. Este vorba de un medic genial, care era unul dintre cei mai buni diagnosticieni din lume. Era fiu de preot greco-catolic și fusese coleg la Blaj cu viitorul cardinal Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, cel care citit declarația Unirii Transilvaniei cu România la Alba Iulia. Iuliu Hațieganu a devenit profesor universitar la 35 de ani și a avut o carieră senzațională în România: a fost rector al Universității clujene, ministru și membru al Academiei Române. În plan personal, însă, a avut parte de multă nefericire. Fiul său a murit tânăr, iar terenul pe care Iuliu Hațieganu îl cumpărase pentru băiatul său l-a donat Universității, pentru a construi un parc sportiv. Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu a fost, de la bun început, unul dintre cele mai frumoase din lume. A primit medalia de bronz la Olimpiada de la Munchen, pentru că pe atunci existau distincții olimpice și pentru bazele sportive.
Un alt motiv de nefericire ține de fratele lui Iuliu Hațieganu. Emil Hațieganu a fost jurist eminent, membru al PNȚ, prieten al lui Iuliu Maniu, ministru în mai multe rânduri și membru al Academiei Române. În 1940, când Transilvania de Nord a fost anexată de Ungaria, Iuliu Hațieganu a plecat în refugiu la Sibiu, împreună cu Universitatea Regele Ferdinand și cu echipa de fotbal. Emil Hațieganu a rămas, în schimb, la Cluj, pentru a apăra drepturile naționale ale românilor. S-a comportat exemplar, chiar admirabil. Însă, după ce au venit comuniștii la putere, Emil Hațieganu a fost arestat. O legendă urbană spune – nu am avut posibilitatea să verific cât adevăr conține – că Stalin s-a îmbolnăvit, iar sovieticii s-au dat peste cap să aducă cel mai bun diagnostician din lume. Au căutat și și-au dat seama că este vorba de profesorul Iuliu Hațieganu, persecutat politic în România. Marele profesor a acceptat să se ocupe de Stalin doar dacă acesta îi elibera fratele. Stalin a promis, însă Emil Hațieganu a rămas în temnițele bolșevice încă doi ani după moartea lui Stalin, până în 1955. Cei doi frați Hațieganu au murit amândoi în același an, 1959. Însă amintirea lor a rămas, iar numele lor este dus mai departe cu cinste de către o rudă mai îndepărtată de-a lor: Andrei Iuliu Hațiegan, care joacă azi pentru Universitatea Cluj și care, poate, mâine va juca pentru România.
Povestea acestei familii este demnă de un film. Nu cred că există multe echipe din lume care să aibă în istoria lor un astfel de fir roșu. Este povestea unor oameni care au iubit libertatea, au înțeles să lupte pentru ea și să plătească prețul cerut. Faptul că Universitatea Cluj de azi a ales calea grea, dar dreaptă, a renașterii în Liga a IV-a, în loc să cumpere o clonă de care să lipească simbolul U, arată că lecția lui Iuliu și Emil Hațieganu nu a fost uitată. Iar această istorie explică de ce mai există speranțe pentru această țară așezată în calea tuturor nenorocilor.
AUTOR: Claudiu Padurean, SportinCluj.ro
Acest articol a fost scris pentru Trustul Clujean de Presă, care include site-urile BuzzNews.ro, ClujulCultural.ro, Welcome2Cluj.com, ClujToday.ro, TransylvaniaToday.ro, SportinCluj.ro, ClujInsider.ro și UNESCOinRomania.ro.