Deputatul PNL de Cluj cere tratament egal pentru toţi elevii cu note mari: „premierul trebuie să-i plimbe cu elicopterul!”. Liderul liberal clujean reamintește că premierul Emil Boc a explicat că transportul cu elicopterul a fiicei şi nepotului său a reprezentat cadoul de vacanţă pentru doi copii care au luat note bune.
„Pentru a nu fi acuzat de faptul că, în calitate de prim ministru, recompensează doar membrii familiei sale, îi solicit premierului să facă acelaşi gest pentru toţi copiii merituoşi din această ţară”, spune Horea Uioreanu.”Nu-i contest domnului Boc puterea de a transporta cu elicopterul pe cine doreşte, fie pentru cazuri de urgenţă, fie pentru a recompensa faptele bune. Îl cred atunci când spune că a plătit, în avans, contravaloarea cursei şi că se grăbea să ajungă în capitală.În fond, premierul nu a făcut decât să respecte indicaţiile preşedintelui Traian Băsescu, care recomanda elicopterul pentru transport, deoarece şoselele sunt praf! Cred însă că, dată fiind calitatea sa de şef al executivului, domnul Emil Boc trebuie să dovedească aceeaşi grijă faţă de toţi copiii României, nu doar de cei din familia domniei sale. Din acest motiv, este obligat să închirieze elicopterele SRI sau de alte instituţii ale statului şi să ofere ocazia de a vedea ţara de sus tuturor elevilor de nota 10 sau măcar celor 65 de absolvenţi de liceu care au obţinut nota 10 la bacalaureat”, a declarat Horea Uioreanu.Liderul PNL Cluj-Napoca mai spune că ar fi ideal să fie incluşi pe lista beneficiarilor de recompense „aeriene” şi elevii olimpici, cei care aduc premii şi medalii de la concursurile internaţionale, precum şi profesorii care-i pregătesc, cu 100% dăruire, „chiar dacă lefurile le-au fost ciuntite ruşinos de mult”.
Deputatul Uioreanu îi cere premierului să-i plimbe cu elicopterul pe toți elevii merituoși
ULTIMELE ȘTIRI