• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Der Spiegel: ”Demiterea lui Băsescu a eşuat”. Reacțiile presei internaționale

Der Spiegel: ”Demiterea lui Băsescu a eşuat”. Reacțiile presei internaționale

Publicat: 30 iulie, 2012 10:45

Actualizat: 23 martie, 2022 06:49

Der Spiegel titrează: ”demiterea lui Băsescu a eşuat”. Spiegel aminteşte că demersul de suspendare din funcţie a preşedintelui a fost iniţiat după ce Curtea Constituţională decisese că nu există încălcări grave ale legii fundamentale care să justifice un asemenea gest. Cu toate acestea, politicienii au ignorat verdictul CCR şi au limitat atribuţiile Curţii, ceea ce a atras critici importante din partea UE.AFP preia declaraţiile preşedintelui interimar Crin Antonescu, titrând că ”majoritatea de centru-stânga va respecta deciziile Curţii Constituţionale chemate să valideze sau nu referendumul pentru destituirea şefului de stat suspendat Traian Băsescu”.Die Welt: ”Preşedintele României supravieţuieşte votului de demitere din funcţie”, dar cererile de retragere nu se vor opri nici pe departe aici. Jurnaliştii germani observă că după luni de zile de conflict politic, populaţia României a ajuns la un grad ridicat de respingere a factorului politic din ţară. În plus, mai scrie Die Welt, scrutinul a fost şi acompaniat de multe acuzaţii de fraudă şi de suspiciuni legate de relaxarea prevederilor legale de organizare a referendumului.Bloomberg titrează: ”Referendumul pentru suspendarea preşedintelui este invalid, arată exit-poll-urile. Preşedintele român Traian Băsescu a supravieţuit unei a doua tentative de destituire în cinci ani, după ce un boicot al votanţilor a invalidat referendumul organizat de premierul Victor Ponta pentru eliminarea lui Băsescu”.Reuters: ”Participarea redusă la referendumul de sâmbătă pentru destituirea preşedintelui român Traian Băsescu pare probabilă să împiedice eforturile adversarilor săi de a-l elimina din funcţie”.BBC: ”Preşedintele român Traian Băsescu pare să fi supravieţuit unui referendum privind suspendarea sa. La închiderea secţiilor de vot, cifrele arătau o participare mai mică de 50%, cifră necesară pentru validarea rezultatelor”.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 septembrie, 2024
Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”
30 septembrie, 2024
La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
30 septembrie, 2024
Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la sută
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic din Cluj, partea a unei rețele de expertiză europeană de luptă împotriva cancerului

Vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Dan Mureșan, a prezentat ...

TOP 3 consecințe ale respingerii aderării României la Spațiul Schengen terestru

Deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu nu crede că PNL va ieși de la guvernare: „E campanie ...

Deputatul Achimaș-Cadariu: PNL va ieși de la guvernare PLUS Cel puțin două partide din România ar trebui interzise

În sezonul rece, confortul termic din locuință devine o prioritate pentru fiecare dintre noi. O ...

Soluția ideală pentru confort în casa ta. Ce trebuie să știi despre eficiența unui calorifer electric

Alegerea unei centrale termice este o decizie importantă, care va influența confortul și eficiența energetică ...

TOP 7 aspecte pe care nu trebuie să le omiți atunci când vrei să cumperi o centrală termică

D.G.R.F.P. Cluj-Napoca reamintește persoanelor fizice că în anul 2024, termenul limită de depunere a formularului ...

30 septembrie 2024 – termen limită de depunere a formularului 216 și de plată, pentru impozitul special pe bunurile imobile de valoare mare

Institutul Oncologic din Cluj pune umărul la întărirea rețelelor europene de expertiză oncologică pentru viitorul ...

Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”

Registrului Auto Român le transmite șoferilor că de acum pot accesa informații tehnice via Chatbotul ...

La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de ...

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
Success message!
Warning message!
Error message!