UPDATE: Directorul Colegiului Tehnic „Napoca” din Cluj, Niculae Nistor, a fost arestat pentru 29 de zile, fiind acuzat de luare de mită de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj.Potrivit procurorilor DNA, în perioada august-septembrie 2011, Niculae Nistor ar fi pretins de la un denunţător suma de 2.000 euro pentru a prelungi contractul de închiriere existent între societatea administrată de denunţător şi liceul al cărui director este inculpatul.”Contractul are ca obiect închirierea unei ferme din patrimoniul instituţiei şcolare şi expiră la începutul lunii octombrie 2011.
În schimbul sumei de bani pretinse, inculpatul Nistor Niculae s-a angajat să facă toate demersurile necesare, chiar ilegale, pentru ca societatea denunţătorului să fie declarată câştigătoare la licitaţia ce urma să fie organizată pentru închirierea fermei, precum şi să menţină nivelul actual al chiriei lunare”, se arată într-un comunicat al DNA.Potrivit procurorilor anticorupție, la data de 19 septembrie 2011 „inculpatul Nistor Niculae a primit de la denunţător suma de 2.000 de euro ca obiect al infracţiunii de luare de mită, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante”.Luni, Niculae Nistor a fost reținut de procurorii anticorupţie, iar acum este prezentat la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.Niculae Nistor a fost consilier local din partea PDL până în 2009, când a fost numit inspector general şcolar adjunct.
Directorul Colegiului Tehnic din Cluj, Niculae Nistor, arestat pentru 29 de zile
ULTIMELE ȘTIRI