Marius Budoiu şi-a dat demisia, luni dimineaţa, din funcţia de director al Operei Naţionale Cluj-Napoca.
„Demisia lui Budoiu a venit pe fondul mizeriilor care au avut loc începând din vară, legate de spectacolul „Aida” şi mersul la Bistriţa. Au venit acum şi câteva comisii de disciplină şi s-au adunat prea multe”, a spus fostul purtător de cuvânt al operei, Sabin Rus, citat de Ziua de Cluj.
La începutul toamnei acestui an, o scrisoare anonimă a fost făcută publică de câţiva angajaţi ai operei care spuneau că instituţia este în regres semnificativ din cauza directorului Marius Budoiu, că acesta ar face angajări în operă „după bunul plac” şi că angajaţii nu şi-au primit onorariul promis înaintea concertelor din Piaţa Matei Corvin care au avut loc în vară, motiv pentru care au şi refuzat o deplasare la Bistriţa tot pentru spectacolul „Aida”.
Budoiu a mai primit o lovitură în noiembrie 2014, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat rezultatele concursului pentru director al operei, iar Budoiu a fost suspendat o perioadă.