Dispare Orbitul de pe piaţă, cel mai probabil din 2015. Nu guma în sine, ci brandul. Americanii vor o imagine nouă, „fresh” pentru guma comercializată în toată lumea.
Gigantul american Wrigley, producătorul brandului de gumă de mestecat Orbit, a decis ca noua denumire să fie Extra. Iar schimbarea va începe de peste ocean chiar din ianuarie 2015 conform economica.net.
Extra este o altă marcă sub care americanii comercializează o multitudine de sortimente de gumă, pe pieţe precum SUA sau Germania.
Noile pachete de gumă vor fi remodelate, iar investiţiile de rebranding vor ajunge la peste 20 de milioane de dolari.