Un comunicat al DNA face filmul exact al evenimentelor din seara ședinței de guvern în care s-a adoptat OUG 13.
DNA clasează cazul Ordonanței 13, considerând că din cercetări nu au rezultat fapte de corupție. Sesizează însă Parchetul General pentru verificări privind săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care fals și favorizarea făptuitorului.
”Între orele 20.00 și 21.00, la sediul Guvernului, au avut loc discuții tensionate cu privire la avizul MRP (Ministerul pentru Relația cu Parlamentul), între reprezentanții MRP și reprezentanții Ministerului Justiției. În final, reprezentanții MRP au fost convinși să modifice avizul inițial, astfel că, în intervalul amintit, a fost emis un al doilea aviz, de data aceasta favorabil, din care sunt eliminate toate pasajele critice la adresa proiectului de modificare a CP și CPP.
Acest al doilea aviz al MRP, favorabil, a fost finalizat în jurul orelor 21.10 – 21.15, fiind înregistrat, semnat, ștampilat și transmis prin fax către Ministerul Justiției, unde a fost înregistrat cu același număr ca și primul aviz.
Este de menționat că, deși până la ora inițială stabilită pentru începerea ședinței de guvern – 19.45, a fost înregistrat la Secretariatului General al Guvernului, avizul de la CSAT (necesar pentru adoptarea proiectelor de buget aflate pe ordinea de zi), ședința de Guvern a fost totuși amânată până în jurul orei 21.00 din cauza nefinalizării avizului de la MRP cu privire la proiectul de OUG pentru modificarea CP și CPP. Această amânare a ședinței de guvern a avut loc, deși acest ultim act nu era menționat pe ordinea de zi și nici nu se solicitase suplimentarea ordinii de zi. Întreaga ședință de Guvern a durat între 15 și 25 minute”, se arată în comunicatul DNA.
TEXTUL INTEGRAL al comunicatului DNA poate fi citit pe site-ul instituției