• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • DOI MORȚI și 48 de răniți, într-un accident de autocar pe A2

DOI MORȚI și 48 de răniți, într-un accident de autocar pe A2

Publicat: 9 august, 2015 12:41
Actualizat: 23 martie, 2022 05:23

Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în noaptea de 8 spre 9 august a.c., în cazul unui accident rutier de pe Autostrada A2, în care a fost implicat un autocar aparţinând unei firme din Bulgaria şi care se deplasa spre Ucraina.

În urma accidentului, 2 persoane au decedat, iar 48 de persoane, dintre care 21 de copii, au fost transportaţi de urgență la unități medicale specializate din București.

La fața locului au acționat 79 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, respectiv 18 echipaje SMURD, 2 pentru descarcerare, 1 spital mobil, 2 autospecialele de primă intervenție și comandă și 21 de ambulanțe ale Serviciului de Ambulanţă.

De asemenea, la fața locului au intervenit și 33 de polițiști, cu 10 autospeciale.

Intervenția de urgență a fost realizată în sistem integrat, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, acționându-se conform procedurilor  specifice în astfel de situaţii de accidente cu victime multiple.

În această dimineață autocarul a fost repus pe carosabil și remorcat, astfel încât traficul rutier a fost reluat în urmă cu câteva minute.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
6 decembrie, 2023
Exproprieri pentru metrou la Cluj: lista celor 486 de imobile vizate
29 noiembrie, 2023
Veste bună pentru părinții din Baciu care au copii la grădiniță
29 noiembrie, 2023
Primarul Cătălin Cherecheș, arestat în Germania
28 noiembrie, 2023
Anca Buzoianu obține fără emoții un nou mandat de rector la UMF Cluj
17 noiembrie, 2023
Răzvan Cherecheș: UBB va organiza cursuri pentru medicii rezidenți susținute de cercetători și medici de talie mondială

A fi practicant de jocuri de noroc sau gambler, așa cum este noțiunea în limba ...

Secretele gamblerilor de succes. Iată cum îți poți garanta distracția în sala de jocuri

În societatea contemporană, accesul la credite a devenit o parte integrantă a vieții financiare, oferind ...

Dacă îți dorești un credit, dar nu vrei să plătești rata ani de zile, aceste soluții sunt potrivite pentru tine!

În viață, puține momente se compară cu emoția și entuziasmul care însoțesc vestea că vei ...

Urmează să deveniți părinți? Iată de ce va avea nevoie copilul tău în primele luni de viață

Raul Chis l-a avut invitat la emisiunea PUNCTUL CRITIC pe deputatul USR Viorel Băltărețu, la ...

USR Cluj-Napoca, în focul pregătirii unui contracandidat pentru Emil Boc

MDM Group informează că 21 decembrie 2023 este ultima zi de depunere a declaratiilor si ...

Ziua limită din decembrie până la care poți plăti taxele pe noiembrie 2023

Exproprieri pentru metrou la Cluj: 486 de imobile urmează să fie expropriate în vederea construirii ...

Exproprieri pentru metrou la Cluj: lista celor 486 de imobile vizate

Profesorul și deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu a vorbit într-un interviu acordat BuzzNews.ro despre obiceiurile alimentare nefaste ...

Prof dr Achimaș-Cadariu, despre legătura dintre alimentație și cancer

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu acordat BuzzNews.ro cât rău fac medicii care taxează la privat ...

Deputatul Achimaș-Cadariu explică într-un interviu cât rău fac medicii care taxează la privat analizele pe care le fac la stat
Success message!
Warning message!
Error message!