• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Două dintre cele mai eficiente clădiri din lume pot fi văzute la Cluj

Două dintre cele mai eficiente clădiri din lume pot fi văzute la Cluj

Publicat: 6 noiembrie, 2019 08:28
Actualizat: 23 martie, 2022 05:04

Cea mai ridicată performanță energetică demonstrabilă prin măsurători și testată de peste 25 de ani, consum de energie mai scăzut cu 75 până la 90%, aer proaspăt permanent, temperatură și umiditate constante în orice parte a locuinței în orice anotimp, fără praf și fără noxe. Acestea sunt câteva dintre avantajele caselor pasive, supranumite casele viitorului și considerate cele mai eficiente construcții din lume.

Două dintre aceste case din Cluj și una precertificată din județul Mureș își deschid în weekend porțile pentru publicul larg. Echipa EvoHouse, care a lucrat la construirea și proiectarea lor, pregătește prezentări și tururi pentru toți cei interesați.

EvoHouse Luminii, EvoHouse Coste și EvoHouse Ernei vor fi deschise specialiștilor din arhitectură și publicului larg în perioada 8-10 noiembrie, în cadrul Zilelor Deschise ale Caselor Pasive. În cadrul celor trei zile, de vineri și până duminică vor avea loc tururi ghidate, prezentări și discuții despre casele pasive, dar și despre cum se pot reabilita extrem de eficient casele și apartamentele cu principiile caselor pasive.

Reabilitare termică certificată de Passivhaus Institut din Germania

Evenimentul e adresat și celor care vor să-și renoveze sau să-și reabiliteze locuința. Ei vor afla în ce fel pot îmbunătăți foarte mult calitatea aerului și confortul spațiului, dar și cum se pot apropia foarte mult de standardul casei pasive, chiar dacă locuința e una cu un consum mare de energie în prezent.

Evenimentul este unul afiliat internațional, organizat de Passivhaus Institut din Darmstadt, Germania, sub numele de International Passive House Open Days. La Cluj, Zilele Deschise ale Caselor Pasive sunt organizate de EvoHouse, ONG și centru de excelență pentru clădirile viitorului care a construit, printre altele, în România prima casă pasivă certificată internațional.

Ce sunt casele pasive

Casele pasive au cea mai ridicată performanță energetică demonstrabilă prin măsurători și testată de peste 25 de ani.

Consumul lor de energie este mai scăzut cu 75 până la 90% față de o construcție obișnuită, iar cei care locuiesc în aceste case au parte de aer proaspăt permanent, temperatură și umiditate constante în orice parte a locuinței în orice anotimp, fără praf și fără noxe.

Cum poți vizita casele viitorului

La tururi și la prezentări sunt așteptați toți cei care vor să afle detalii despre casa pasivă, sunt preocupați  de sănătatea lor și a familiei lor și doresc să cunoască cele mai noi tendințe din domeniul arhitecturii viitorului.  

Două dintre casele pasive din Cluj, EvoHouse Luminii și EvoHouse Coste, vor fi deschise pentru specialiști și pentru publicul larg de vineri și până duminică (8-10 noiembrie) în cadrul unor tururi ghidate și prezentări la care oricine poate participa în mod gratuit.

La Mureș, doritorii pot vizita duminică EvoHouse Ernei, casă precertificată. E nevoie doar de înscriere online pentru că locurile sunt limitate: https://forms.gle/ZmVmJZvqSMmtMdHC8.

Programul Zilelor Deschise ale Caselor Pasive

Vineri, 8 noiembrie la Cluj e Ziua Profesioniștilor în arhitectură și construcții. Vor avea loc tururi ghidate și prezentări pentru arhitecți, ingineri, specialiști în construcții, cadre didactice, studenți la Arhitectură și Inginerie.

Sâmbătă și duminică (9-10 noiembrie) Zilele Deschise îi așteaptă pe cei interesați la EvoHouse Luminii (Cluj) și EvoHouse Coste (Cluj) și EvoHouse Ernei (județul Mureș) la tururi ghidate. 

Înscrierile la tururi se fac online prin completarea formularului disponibil aici: https://forms.gle/ZmVmJZvqSMmtMdHC8. 

În cadrul celor trei zile puteți vizita casele EvoHouse Luminii (strada Luminii nr 4, Cluj-Napoca), EvoHouse Coste (Colonia Sopor nr 32G, Cluj-Napoca) și EvoHouse Ernei (Strada Principală nr. 772, comuna Ernei, județul Mureș).

Despre EvoHouse

EvoHouse este un ONG și centru de excelență pentru clădirile viitorului care proiectează și dezvoltă proiecte demonstrative eco-pasive. 

Până acum echipa EvoHouse a construit șapte case pasive aflate în diferite faze de execuție: unele certificate, altele precertificate sau în curs de certificare. 5 dintre ele sunt în județul Cluj, iar două în județul Mureș (Ernei și Corunca). În plus, alte 3 construcții sunt în diferite faze de reabilitare și renovare. 

Detalii găsiți pe www.evohouse.eu.  

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
11 iulie, 2025
Imagini din dronă cu noua pista de biciclete din Baciu
11 iulie, 2025
UBB sau UMF? Oferta Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății din cadrul UBB
8 iulie, 2025
Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu
4 iulie, 2025
Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu
1 iulie, 2025
Prima creșă din Baciu se deschide în acest an

Noua pista de biciclete din Baciu a fost construită integral și urmează să fie dată ...

Imagini din dronă cu noua pista de biciclete din Baciu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” nu mai este singura din Cluj care are ...

UBB sau UMF? Oferta Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății din cadrul UBB

Trăim vremuri în care nevoile financiare neprevăzute pot apărea la fiecare pas, iar soluțiile rapide ...

Top 5 motive pentru a opta pentru un credit rapid fără garantare

Primăria Baciu se pregătește să implementeze cel mai mare proiect de investiții de până acum: ...

Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu

Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu mai are nevoie doar de containere ...

Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că creșa de pe strada Transilvaniei amenajată în ...

Prima creșă din Baciu se deschide în acest an

Să alegi un cadou pentru o iubită născută sub un semn de foc nu e ...

Iubita ta este Leu, Berbec sau Săgetător? Iată ce cadou să îi cumperi pentru a o impresiona!

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România apreciază că statul este în insolvență și că ...

FPIOR: Statul este în insolvență. Măsurile anunțate sunt ca ale înecatului: ne vor duce la fund definitiv!
Success message!
Warning message!
Error message!