Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca a gazduit luni, 15 mai 2017, in cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului, evenimentul „Doua generatii, o singura inima”, la care au participat 13 tineri voluntari și opt voluntari seniori de la Fundatia Pentru Ingrijirea Varstnicului.
Apoi, voluntarii tineri și seniori s-au implicat în diverse jocuri de societate, unele actuale, altele de pe vremea bunicilor, și au trecut în revistă proiectele de voluntariat în care sunt implicați.
Prin facilitarea interacțiunii între cele două generații, CVCN dorește să demonstreze că „voluntariatul nu are vârstă și că poate aduce un plus de calitate a vieții tuturor”.
„Am învățat, ne-am jucat, am râs și ne-am despărțit cu sentimentul de „vrem să ne revedem cât mai curând”, a declarat reprezentanta CVCN, Mariann Kinga Arkosi.
Potrivit CVCN, ponderea tot mai mare a persoanelor vârstnice creează necesitatea de a întreprinde acțiuni menite să implice persoanele în vârstă, și potențialul acestora, în activități sociale și civice. Un aspect cheie în combaterea provocării îmbătrânirii populației este oferirea posibilității de a rămâne activi pe măsură ce îmbătrânesc și de a continua să se implice în societate. Voluntariatul răspunde la necesitatea de a consolida resursele și potențialul persoanelor vârstnice pentru participarea activă în societate. Acesta este recunoscut ca o activitate de învățare non-formală, care dezvoltă abilități și competențe-cheie (comunicare, competențe sociale și civice, spiritul de inițiativă și antreprenoriat, a învăța să înveți).
Saptamana Nationala a Voluntariatului 2017 este organizata de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca in cadrul proiectelor “Ready for diversity” si “Ways to enhance active aging through volunteering – WEActiveVol” finantate de Comisia Europeana prin programul Erasmus+, gestionat in Romania de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale. Numarul estimativ de voluntari implicati este de 55 de persoane. SNV este un eveniment national anual, menit sa mobilizeze cat mai multe organizatii si cat mai multi voluntari care sa contribuie la dezvoltarea comunitatilor lor si la recunoasterea meritelor voluntarilor.