Toată lumea își dorește orașe mai puțin poluate și mai puțin aglomerate, însă mulți nu realizează că și ei contribuie la problemă prin utilizarea excesivă a mașinii. Mașina este un mijloc comod de deplasare și de multe ori este necesar, dar în prezent oamenii au ajuns să meargă oriunde cu mașina, indiferent de cât de scurtă este distanța.

Acest lucru poate duce în timp atât la probleme de sănătate, încurajând sedentarismul, cât și la un aer mai poluat și un oraș mai aglomerat. Dacă te gândești la alte opțiuni pentru a înlocui mașina în deplasările interurbane, să știi că ele există.
Iată două mijloace de transport pe care le poți folosi în locul mașinii
Trotineta electrică
Acest mod de transportare a crescut mult în popularitate în ultimii ani datorită faptului că este foarte convenabil. Este mult mai ieftin decât utilizarea mașinii datorită faptului că prețul unei trotinete este mult sub prețul unei mașini, nu trebuie să alimentezi trotineta cu carburant, ci trebuie doar să o încarci cu energie electrică. Pe lângă asta în cazul unei avarii, mașina este mult mai costisitor de reparat.
Poți evita aglomerația de la orele de vârf, așadar vei ajunge mult mai repede la destinație, iar faptul că nu trebuie să te învârți pentru a căuta un loc de parcare îți va salva mult timp și mulți nervi. Dacă ești atras de aceste avantaje, trebuie să știi că la Altex găsești trotinete electrice pentru mai multe bugete. Dacă ai de gând să faci deplasări mai lungi, te poți uita la un model cu o autonomie a bateriei mai mare.
Aceste trotinete sunt și pliabile pentru a încăpea oriunde. Dacă ai sub 16 ani, casca de protecție este obligatorie, însă orice vârstă ai avea este mai mult decât indicat să utilizezi o cască.
Bicicleta
De la apariția ei în jurul anului 1817, bicicleta s-a bucurat de multe inovații, iar astăzi a ajuns să fie unul dintre cele mai practice și folosite mijloace de transport alternativ din lume. Acest lucru este cumva firesc, datorită costurilor sale reduse și a beneficiilor. Desigur, dacă vrei o bicicletă de top, prețurile sunt pe măsură, dar pentru cineva care dorește doar să se plimbe prin oraș, se găsesc o mulțime de variante accesibile.
Bicicleta promovează sănătatea, fiind pusă în mișcare de picioarele utilizatorului. Pe lângă faptul că este un mod eficient de transportare, poate să fie și un mijloc de recreere, pentru plimbări în natură. Dacă nu te atrage din cauza faptului că există riscul de a transpira și nu vrei să ajungi transpirat la locul de muncă, să știi că există opțiuni de biciclete electrice. Aceste modele au un motor electric ce îți oferă asistență în funcție de treapta pe care o alegi.
Așadar în acest fel, poți circula cu viteze mai mari fără să depui atât de mult efort. Totuși, ai grijă să nu rămâi fără curent, deoarece din cauza acumulatorului și a motorului, aceste biciclete sunt mult mai grele, așadar deplasarea fără niciun fel de asistență din partea motorului s-ar putea să fie o provocare, mai ales la deal.
Oricare ar fi motivul pentru care vrei să lași mașina acasă, să știi că ai doar de câștigat. Dacă mai multă lume ar opta pentru o trotinetă sau o bicicletă în locul mașinii, orașele s-ar bucura de un aer mai curat și de mai multă liniște.
Sigur, este și datoria administrației locale să încurajeze aceste demersuri prin amenajarea pistelor de bicicletă, iar pentru ca asta să se întâmple, cetățenii trebuie să pună presiune pe administrație să urmeze modele de succes din vestul Europei.