Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, a născut o fetiţă, sâmbătă, la maternitatea St. Mary din Londra, bebeluşul fiind al doilea copil al cuplului princiar şi al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, informează Mediafax.
Bebeluşul s-a născut la ora locală 08.34 (10:34, ora României) şi a avut la naştere greutatea de 3,71 kilograme, potrivit unui anunţ publicat pe contul oficial de Twitter al Palatului Kensington.
Prinţul William a fost prezent la naşterea celui de-al doilea copil al său. Numele micuței nu a fost încă dezvăluit.
Acesta este al doilea copil al cuplului, după prinţul George, care s-a născut pe 22 iulie 2013.
SURSA: Mediafax