• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • E GATA Legea Salarizării: CÂT vor fi salariile la stat, pe funcții

E GATA Legea Salarizării: CÂT vor fi salariile la stat, pe funcții

Publicat: 6 aprilie, 2017 09:23

Actualizat: 23 martie, 2022 05:11

Un medic rezident va avea un salariu de peste 5.000 de lei în 2018, iar un medic primar gradul V la ATI va primi 16.672 lei, potrivit proiectului legii salarizării unitare. Peste cinci ani, un profesor universitar va primi 13.000 de lei, un soldat 2.500 lei, un procuror 13.600 lei, un actor 6.910 lei, iar un bibliotecar la 6.643 lei.

Proiectul legii salarizării unitare va fi depus la Parlament, a anunţat liderul PSD Liviu Dragnea, pe Facebook, el prezentând principalele categorii pentru care salariile vor creşte şi valoarea la care acestea vor ajunge.

Cu cât vor crește salariile

Principiile legii salarizării unitare sunt ca salariul şefului să fie mai mare decât cel al subalternului, salariul pentru cei cu studii superioare să fie mai mare decât al celor cu studii medii, iar salariul pentru demnităţi publice să fie mai mare decât cel pentru funcţii de conducere.

Ierarhizarea funcţiilor s-a facut după modelele practicate în celelalte state membre ale Uniunii Europene, iar pentru alinierea funcţiilor pe această ierarhizare Guvernul va aloca 32 de miliarde de lei până în 2020, aşa cum am promis şi în campania electorală”, scrie Liviu Dragnea, pe Facebook.

altera
Ierarhizarea salariilor

altera
Ierarhizarea functiilor

Salariul unui medic rezident va fi 2.621 de lei în 2017, urmând ca în 2018 să ajungă la 5.700 de lei, în timp ce în cazul unui medic primar gradul V la ATI, va creşte de la 5.987 de lei în 2017 la 16.672 de lei în 2018.

În cazul unui asistent debutant salariul va creşte de la 1.420 de lei în 2016 la 1.704  lei în 2017 şi la 3.950 de lei în 2018.

În cazul unui profesor debutant, creşterea este de la 1.962 de lei în 2017, la 3.520 în 2020 şi la 4.098 în 2022.

Pentru un profesor universitar cu vechime şi gradaţie maxime, salariul pleacă de la 6.050 în 2017 la 13.600 în 2022, în timp ce pentru un învăţător cu grad maxim, nivelul de salarizare porneşte de la 2.800 de lei în 2017, pentru a ajunge la 5.465 de lei în 2022.

În armată şi în instituţiile de ordine publică, un soldat va porni în 2017 cu un salariu de 754 de lei, pentru ca în 2022, această sumă să ajungă la 2.500 de lei, pentru un general, salariul porneşte de 5.228 de lei în 2017 la 8.874 de lei cinci an mai târziu.

În ceea ce priveşte salariul unui chestor general de poliţie, acesta porneşte de la 7.517 lei în 2017 la 8.874 de lei în 2022.

În diplomaţie se preconizează ca un ataşat consular să pornească de la 4.095 de lei în 2017, pentur a ajunge la 6.721 de lei în 2022. Un ambasador cu vechime maximă ar urmă să primească un salariu de 11.000 de lei în 2022.

În justiţie, salariul unui procuror va porni de la 12.509 lei în 2017 pentru a ajunge la 13.600 în 2022.

Un actor ar urma să aibă în 2017 un salariu de 4.688 de lei, iar în 2022, nivelul acestuia să fie de 6.910 lei.

În cazul bibliotecarilor cu vechime maximă şi cu studii superioare, nivelul de salarizare porneşte de la 4.873 de lei în 2017, creşte la 6.367 de lei în 2020 şi la 6.643 de lei în 2022.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
9 mai, 2025
Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană TAROM au sărbătorit astăzi, ...

VIDEO Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2025

IMM România a fost recompensată la Palatul Cotroceni de Președintele interimar al României, Ilie Gavril ...

Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat cât vor mai dura lucrările prevăzute în localitate ...

Cât mai durează proiectele Companiei de Apă în Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că a fost depusă documentația pe Programul Național ...

Când ar putea ajunge gazul în satele Suceagu, Rădaia și Mera

Transformarea băii într-un spațiu plin de personalitate și stil începe cu alegerea paletei de culori ...

Combinații de culori pentru o baie cu personalitate

Prim-vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a declarat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul Chiș că ...

Augustin Feneșan: România, pregătiri discrete în caz de război

Un proiect de ordin ANPC aflat în dezbatere publică prevede pentru comercianți obligația de a ...

ANPC vrea etichete cu prețul de achiziție și prețul final! Augustin Feneșan: „O invenție pur românească”

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în ...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro (A)
Success message!
Warning message!
Error message!